Cum a fost construită Banca Națională a României

Banca Națională s-a construit pe terenul hanului Șerban Vodă, care prin Legea secularizării din 1863 trecuse în proprietatea statului, deoarece fusese închinat Mănăstirii Cotroceni (ba chiar construit cu meșteri aduși de acolo, după terminarea construcției mănăstirii). Deși fusese modernizat, din cauza folosirii excesive și a neîntreținerii constante, hanul ajunsese într-o stare proastă și a fost demolat.

Premisele construirii s-au manifestat din anul 1880, în baza unei Legi de înființare a unei bănci de scont și circulațiune, având capital dublu: atât de stat, cât și privat. Construcția propriu-zisă a început însă în anul 1882, impulsionată și de cererea Regelui Carol adresată Parlamentului pentru construirea de edificii publice și modernizare a României, având autori pe arhitecții Albert Galleron și Cassien Bernard. În 1882 arhitectul și inginerul N. Cerkez este împuternicit să depună la CEC (înființat anterior) suma de 800.000 de lei, taxa pentru teren.

Cassien Bernard alcătuise planurile teatrului din Montpellier, opera din Piața Comediei și planurile Podului Alexandru al III-lea din Paris (fusese elevul și asistentul arhitectului Ch. Garnier, autorul Operei Garnier din Paris), iar Albert Galleron făcuse un stagiu îndelungat în România, între anii 1880 și 1893, el fiind arhitectul Eforiei Spitalelor (1891-1893), precum și al Ateneului Român. Aceștia reușiseră să atragă atenția și încrederea lui Eugeniu Carada, adevăratul ctitor al Băncii Naționale și trimisul consiliului de administrație de sub președinția lui Ion Câmpineanu.

S-a optat pentru o construcție în stil eclectic-academic, ornamentată cu patru statui reprezentând zeii agriculturii (Ceres), industriei (Vulcan), comerțului (Mercur) și justiției (Themis), primele două realizate de sculptorul Ion Georgescu, iar ultimele două fiind atribuite sculptorului și profesorului Ștefan Ionescu Valbudea. Proiectul băncii a fost expus la Expoziția Națională de Beaux Arts din Paris, având reacții elogioase.

Construirea trebuia să dureze inițial doi ani, dar din cauza războiului sârbo-bulgar (noiembrie-decembrie 1885), a fost întreruptă din cauza imposibilității aprovizionării cu piatră de Rusciuk (care placa edificiul). Primul corp de clădire s-a aflat la început în micul han Ghermani, din spatele actualului sediu și dărâmat apoi pentru a se mări sediul Băncii Naționale.

Construcția a durat din 1882 până în 1890, iar costurile au fost în jur de 2500 mii de lei, conform estimării arh. N. Cerkez, înglobând materialele cele mai valoroase ale vremii (cum ar fi cimentul Portland Lafarge din Franța și treptele de acces din marmură de Carrara).

Extinderea sediului 

Pentru a-și asigura nevoile de funcționare tot mai mari, Banca Națională cumpără clădirile din Calea Victoriei nr. 24 -26 (proprietatea Zaharia) și din strada Doamnei nr. 2 (teatrul Modern), modificate de arhitectul Radu Dudescu și inginerul Emil Prager pentru necesitățile de funcționare ale Băncii (prin Legea de funcționare, Banca putea să posede doar imobile cu specific nevoilor bancare).

În 1942, tot R. Dudescu execută și aripa nouă a Băncii Naționale, care era încadrată pe laturi de str. Doamnei (fostă ulița Bărcănescu, apoi Paris, până în 1926, și Mauriciu Blank până în 1936) și de str. Karagheorghevici (numită apoi Eugeniu Carada), având în față str. Smârdan. Edificarea Băncii Naționale a antrenat imediat și construirea altor bănci sau instituții financiare și chiar a unor străzi: str. Karagheorghevici (cumpărată de la Ion Lahovary în 1890 și apoi de la prințul Karagheorghevici pentru extindere, în 1891) și strada Băncii Naționale (astăzi dispărută, după construirea aripii moderne).

Construcția Băncii Naționale se desăvârșește între anii 1920-1930, prin cel de al doilea nivel. Era perioada de mare avânt economic de după Primul Război Mondial, când România dicta prețul cerealelor, prin bursa de la Brăila, și când leul avea acoperire în aur, deci țara reprezenta o adevărată forță economică în această parte a Europei.

Fragmentul face parte din articolul „City-ul Bucureștiului de altădată”, publicat în numărul 266 al revistei „Historia” (revista:266), disponibil în format digital pe platforma paydemic.