Cum a ajuns Vladimir Putin să conducă Rusia cu o mînă de fier

Septembrie 1998. Federația Rusă, condusă de Boris Elțîn traversează o Criză financiară fără precedent. Inflația a ajuns la 84%, rubla s-a devalorizat. Multe bănci au dat faliment. Cînd am fost la Moscova, cineva mi-a arătat locul din fața gării Kiev unde veneau profesorii universitari și academicienii ca să cerșească o bucată de pîine. La 8 octombrie 1998 Rusia a cerut ajutor umanitar internațional.

Comentînd într-un editorial din Cotidianul, 3 septembrie 1998, incredibilul Eveniment, semnalam drept principală cauză a Dezastrului absența unui stat puternic, condiție de esență într-o țară care n-a cunoscut și nici nu cred că va cunoaște democrația de tip occidental. Nu avansam la vremea respectivă o profeție privind Omul care va fi chemat să salveze Rusia impunînd autoritatea statului.  El va fi Vladimir Putin.

Principala consecință a acestei Crize, umilitoare pentru Măreața Rusie, pînă mai ieri Superputerea care împărțea Lumea cu America, a fost căutarea disperată a omului care să facă ordine în Rusia aruncată în haos de dispariția statului sovietic.

În august 1999 Boris Elțîn l-a numit pe Vladimir Putin premier

La cîteva luni după, Boris Elțîn demisionează, lăsînd în loc ca președinte interimar pe Vladimir Putin.  Reproduc mai jos editorialul consacrat de mine în septembrie 1998 nevoii ca Rusia să fie condusă de o mînă de fier, fie și pentru că aceasta e tradiția de secole în Rusia. Să aibă în frunte autocrați: țari, primi- secretari ai PCUS, președinți ai Federației Ruse.

Proza dedicată crizei din Rusia riscă să ia proporțiile unei biblioteci. Toate marile gazete ale lumii, publică de vreo lună încoace, număr de număr, editoriale, eseuri, anchete, interviuri, în efortul de a pricepe ce se întîmplă în adîncurile imperiului de la Răsărit. Își dau cu părerea analiști, redactori-șefi, reporteri, politicieni, simpli cititori. Enormul dezavantaj al multora constă în necunoașterea specificului rusesc.

De aici, impresia, puternic lăsată și de intervențiile unor condeieri dîmbovițeni, de dat cu presupusul. M-au amuzat astfel copios declarațiile unor politicieni și opiniile unor jurnaliști potrivit cărora dezastru din Rusia și are cauza în întîrzierea reformelor. Evident, o asemenea interpretare e un fel de a bata șaua să priceapă iapa.

Altfel spus, băgăreții pe fir din România găsesc în criza din Rusia un nou prilej de a fredona melodia veche, răgușită de cîte ori a fost pusă la patefon, a necesității de a trece România prin aventura liberalismului sălbatic.

Pentru a înțelege criza de la Moscova, trebuie să fii specialist în Rusia. De acest avantaj se bucură Hélène Carrere d’Ecausse, autoarea cîtorva cărți despre avatarurile de veacuri ale colosului de la Răsărit. În „Le Figaro” din 31 august 1998, autoarea pune punctul pe i în dezbaterea privind situația din Rusia.

Ea vede cauza de fond a dezastrului nu în lipsa de radicalitate a măsurilor de reformă, nu în păstrarea mentalităților comuniste, ci în inexistența autorității de stat. În sistemul comunist – susține autoarea – statul era Partidul Comunist.

O dată partidul dispărut, a dispărut și acea autoritate absolut necesară desfășurării unei adevărate economii de piață. Cum s-a ajuns la actuala catastrofă? Prin incapacitatea statului rus de a colecta impozite. Un punct de vedere împărtășit și de Laurent Joffrin în „Liberation” din 1 septembrie 1998:

„Ceea ce lipsește Rusiei nu e economia de piață, ci statul”. Asemenea altor analiști, cei doi surprind cu acuitate aventura la capătul căreia a stat dezastrul de azi de la Moscova.

În absența unui stat puternic, mai precis a unor instituții ale statului de drept, care n-au reușit să ia locul, în planul forței și al eficienței, instituțiilor statului comunist, s-a creat nu o economie de piață reală, o economie care făcea învingător pe cel inteligent, pe cel strîngător la pungă, ci o economie subterană, care dă cîștig de cauză escrocului de talent, celui care refuză să respecte nu numai legea, dar și regula jocului concurențial. Iar acest escroc s-a recrutat și se recrutează în Rusia din rîndurile clientelei celor ajunși la putere.

În timp ce oamenii de afaceri cinstiți, participanți la economia de piață reală, au fost storși de taxe și impozite, escrocii, aparținînd clientele politice, și-au văzut în voie de jefuirea avuției naționale, de evaziune fiscală. În aceste condiții, era normal să se ajungă la sărăcirea vistieriei naționale cu efectele sale: incapacitatea de a asigura minima protecție socială, reducerea drastică a banilor pentru sectoarele bugetare.

În aceste condiții, era normal ca rușii care au luat în serios economia de piață reală să falimenteze, în timp ce practicanții economiei subterane, marii gangsteri cu protecție politică, să se îmbogățească și, mai grav, să risipească banii într-o viață deșănțată. Dacă instituțiile statului de drept ar fi funcționat în Rusia s-ar fi creat o adevărată economie de piață.

Aceasta deoarece numai un stat puternic în măsură să lichideze corupția, să spulbere economia subterană, să asigure climatul de afirmare a omului inteligent, dar cinstit, e în măsură să colecteze impozitele, să umple visteria din care urmează să se alimenteze sectoarele bugetare.

_{Foto sus: Boris Elțîn părăsește Kremlinul, după ce și-a anunțat demisia, la 31 decembrie 1999, însoțit de premierul Vladimir Putin (foto: Kremlin.ru)}