Comoara pierdută a Regelui Priam

Comoara lui Priam este un depozit de obiecte din aur și alte artefacte descoperite de Heinrich Schliemann în timpul săpăturilor de la Troia. Încă dinainte de a fi sigur că descoperise într-adevăr legendara cetate, Schliemann, un german clasicist autodidact, a fost convins că zidurile scoase la iveală aparțineau Troiei, astfel că a atribuit artefactele Regelui Priam.

Astăzi, specialiștii cred că acestă prea grăbită identificare s-a datorat mai mult zelului lui Schliemann de a descoperi obiecte menționate în epopeea lui Homer. Stratul în care a fost găsită așa zisa Comoară a lui Priam aparține Troiei II, în timp ce Priam ar fi fost regele Toriei VI sau VII-a.

De la legendă la ruine adevărate

Odată cu evoluția studiilor istorice, Troia și Războiul Troian au fost considerate a fi doar legendă. Dar Schliemann refuza să creadă acest lucru. Între 1871-1873 și 1878-1879 a finanțat săpăturile de la Hissarlik, în nord-vestul Anatoliei. Aici a descoperit ruinele mai multor cetăți antice, datând din epoca bronzului până în epoca romană. Germanul a crezut că una dintre acestea (Troia I, și odată cu evoluția săpăturilor, Troia II) era adevărata cetate din Iliada. La momentul respectiv teoria lui Schliemann a fost relativ unanim acceptată.

Unul din principalele țeluri ale germanului a fost găsirea acestei comori, de a cărei existență era sigur. Conform lui Homer, Priam a fost regele Troiei în timpul războiului troian. Schlemann era sigur că regele și-ar fi ascuns comorile undeva în oraș pentru a nu fi găsite de greci în cazul în care aceștia ar fi câștigat.

Cu privire la evenimentele din data de 27 mai 1873, presupusa data a găsirii artefactelor, Schliemann a scris în jurnalul său următoarele cuvinte:

”Excavând zidul [...], am dat peste un obicet mare din cupru cu o formă remarcabilă, care mi-a atras atenția cu atât mai mult cu cât mi s-a părut că zăresc aur în spatele lui... Pentru a salva comoara de lăcomia muncitorilor mei, și pentru a o salva pentru arheologie, am strigat imediat ”paidos” (pauza de masă). În timp ce oamenii mâncau și se odihneau, am scos comoara cu un cuțit mare. Mi-ar fi fost însă imposibil să scot comoara fără ajutorul soției mele, care a stat lângă mine gata să împacheteze obiectele în șalul ei [...]”

Această poveste, des repetată, a lui Schliemann, cu soția lui ca ajutorul care a cărat comoara în șal, nu este adevărată. El a recunoscut mai târziu că a inventat-o. De altfel, foarte multe informații pe care Schlimann le-a răspândit despre sine și despre săpături nu erau adevărate. În plus, se știe azi că artefactele nu au fost găsite toate în același loc și în aceeași zi.

Aventura unei comori furate

Aparent, Schliemann a scos pe ascuns comoara din Anatolia. Deși săpăturile fuseseră organizate cu permisiunea turcilor, mai mult ca sigur că aceștia nu l-ar fi lăsat pe Schliemann să plece cu o asemenea comoară găsită pe teritoriul lor. Turcii au aflat despre toată povestea atunci când Sophia, soția germanului, a purtat bijuteriile în public. Oficialul care fusese însărcinat cu supravegherea săpăturilor a fost condamnat la închisoare, iar guvernul otoman i-a revocat lui Schliemann permisiunea de a săpa și l-a dat în judecată.

După ce a plătit o amendă destul de mare, Schliemann a plecat să sape la Mycenae, unde a fost însă supravegheat de un agent al Societății Arheologice Grecești. Mai târziu, Schliemann a acceptat să dea otomanilor o parte din comoară pentru a primi din nou permisiunea de a săpa la Troia. Aceste câteva obiecte se află azi la Muzeul de Arheologie din Istanbul, în timp ce restul pieselor au fost achiziționate în 1881 de Muzeul Regal din Berlin, unde au rămas până în 1945, când au dispărut în mod misterios din buncărul unde erau ținute.

Ulterior, s-a descoperit că Armata Roșie era de vină pentru dispariția Comorii. În timpul războiului rece, guvernul sovietic a negat orice implicare în dispariția artefactelor, dar în septembrie 1993 aceștea au apărut expuse la Muzeul Pușkin din Moscova. Conform unui tratat din 1990 ce presupune ca cele două țări să-și returneze reciproc obiectele de artă și artefactele furate în timpul războiului, dar directorii muzeului rusesc refuză să renunțe la ele. Comoara, spun ei, este păstrată ca și compensație pentru distrugerea orașelor rusești și prădarea muzeelor rusești de soldații armatei naziste în timpul războiului.

Printre artefactele cu compun Comoara lui Priam se numără:un scut de cupru;un cazan de cupru;o vază de argint cu două diademe de aur;8750 de inele de aur, nasturi și alte obiecte mici;șase brățări din aur;două pocale din aur;o vază din cupru;șase lame de cuțit din argint forjat;pocale și vaze din argint;13 vârfuri de lance din cupru;14 topoare din cupru;7 pumnale din cupru.

Descoperă „Misterele Troiei” în numărul 246 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iulie - 14 august, și în format digital pe platforma paydemic.