Coloniștii germani din Dobrogea și moștenirea lor culturală

Primii coloniști germani au ajuns în secolul al XIX-lea în România din Imperiul rus, respectiv Ucraina și Basarabia, fugind din calea unei politici confesionale tot mai marcate de naționalismul rus. Datele istorice consemnează patru valuri de imigrare: 1841-1856, 1873-1878, 1878-1881 și 1890-1893, conform pastorului evanghelic luteran Jürgen Henkel.

Datele de arhivă consemnează la începutul secolului XX aproximativ 9.000 de etnici germani, care trăiau în peste 40 de localități dobrogene. Istoria etnicilor germani din Dobrogea s-a încheiat în anul 1940, când, pe baza unui tratat încheiat între guvernul român și cel german, etnicii germani au fost strămutați în imperiul germanic (Deutsches Reich), „Acasă, în Imperiu“ sau „Acasă, în Rai“, cum spuneau la vremea aceea.

În urma lor au rămas așezările frumoase pe care le-au întemeiat, străzile largi, cu case luminoase cu flori la ferestre, biserici, școli, dar și multe amintiri. În decursul timpului, foștii coloniști s-au întors să revadă locurile copilăriei sau unde au iubit și au suferit pentru prima dată. Același sentiment l-au transmis și urmașilor, care vară de vară vin să descopere locurile în care s-au născut poveștile bătrânilor nemți. Știu și ei câteva cuvinte în românește și se laudă că, de sărbători, au sarmale pe masă, făcute după rețeta învățată de vechii coloniști de la români și turci.

Pe urmele înaintașilor

La începutul lunii august, un grup de germani, urmași ai foștilor coloniști din Caramurat (astăzi Mihail Kogălniceanu), au venit să viziteze Dobrogea tocmai din Frankfurt, Darmstadt, Schwerin, Köln. La Căminul cultural din localitate au fost expuse fotografii înfățișând chipuri și imagini din lumea de altădată a așezării unde se vorbea nemțește, imagini-unicat puse la dispoziție de Asociația germanilor basarabeni. Curatoarea expoziției este Andreea Wisosenschi, care provine dintr-o familie de etnici germani din Mihail Kogălniceanu. După ce s-au rugat în lăcașul de cult și au ascultat-o cântând pe Anna Schaal, ai cărei strămoși provin de aici, au luat drumul Dobrogei de Nord, vizitând satele unde au trăit mari comunități de nemți.

Una dintre cele mai frumoase povești este a satului Atmagea, întemeiat de Adam Kühn, un țăran devenit „tată“ sau „conducător“ pentru germanii care au venit aici începând din anul 1846. Coloniștii, scria profesorul Ion Georgescu în „Analele Dobrogei“ din 1926, „erau aproape toți tineri, născuți în Rusia, de origine din Prusia occidentală și din Posen. Toți germani curați și evangelici (luterani) credincioși. Anii cei dintâi au fost cei mai grei. Trăiau în bordee, al căror acoperiș abia se vedea din pământ. Pentru a obține terenul agricol, ei au stârpit pădurile seculare ce erau aici. Ca și în Malcoli, fiecare colonist obținea atâta teren agricol cât putea să munciască. Guvernul otoman îi elibera un bilet, numit «tapy». Era recunoașterea oficială a dreptului de proprietate“. Mai apoi, guvernul român a recunoscut aceste titluri de proprietate și a eliberat, în locul lor, titlurile românești, prin care fiecare familie a primit cel puțin 10 hectare.

Viața în codru nu i-a sălbăticit pe germani. „În Atmagea se simte, de la început, un admirabil spirit de ordine, de disciplină. E spiritul adus de tatăl Adam. Un țăran, ca toți țăranii, dar talentat și o adevărată personalitate de conducător. Ca băiat de șapte ani, el părăsi satul natal din Gnesen și veni cu părinții în Basarabia. Ca bărbat de 35 de ani, plecă din Tarutino cu nevasta și cinci copii, mai întâiu în Țara Românească, pe urmă în Dobrogea. Așezându-se la Atmagea, el devine primar, el botează și înmormântează, în caz de nevoie. El conduce și povățuește două generațiuni în comuna sa. El se îngrijește de școală, să nu rămâie copiii fără lumina învățăturei și el aduce preot în sat și face să se clădiască biserica“, povestea autorul.

Alungați de cerchezi, povestea unei comunități dezrădăcinate

Dar viața nu avea să le fie lină. După Războiul Crimeii a început colonizarea Turciei, iar în Dobrogea au ajuns tătari din Crimeea și aproximativ 20.000 de cerchezi, care au adus teroare printre localnicii de aici. Popor nomad, cerchezii au fondat colonia Slava Cercheză, la aproximativ zece kilometri de locul unde trăiau germanii, atacându-i în nenumărate rânduri, furând-le haine, cai cu tot cu hamuri, cereale, securi. Un călător german spunea despre ei că sunt „hoţi şi tâlhari cari nu lasă în urmă decât pietrele de moară şi fierul fierbinte“, iar o altă mărturie apare în scrierile lui I. Georgescu: „Văzând Cerchezii că Nemţii îşi fac biserică în Atmagea, i-au forțat să transporte tot materialul de construcție, adunat gata, în Slava-Cercheză, pentru ca să-şi construiască ei cu acest material o giamie turcească“. Nu este de mirare că dorul de pribegie i-a apucat din nou pe germani. Disperați, și-au desemnat o delegație care a încercat să ajungă la Regele Carol I, de același sânge cu ei, dar fără succes. Așa au plecat germanii din Atmagea spre nord, rămânând aici doar câteva familii.

Așezarea cu gară, poștă, telegraf şi telefon

Cogealacul, comuna constănțeană unde în prezent trăiește o mare comunitate de aromâni, a fost cândva cea mai bogată colonie nemțească din Dobrogea. Localitatea avea gară, poștă, telegraf şi telefon. Așezarea era străbătură de strada Toxof, străjuită de arbori mari. În mijlocul pieței „strălucea biserica albă în bătaia soarelui, contrastând puternic cu verdeața în care sunt îmbrăcate celelalte curţi şi case jur împrejur. Ea a fost construită în 1908 după un plan făcut în Germania“, descrie așezarea Ion Georgescu.

O altă pagină frumoasă din istoria etnicilor germani a fost scrisă la Caramurat, veche așezare turcească, de la care i-a rămas și numele, care apoi s-a numit Mihail Kogălniceanu. În așezarea care avea și bancă țărănească s-au stabilit coloniști din Crasna Basarabiei și din gubernia Herson, care au luat locul tătarilor care au plecat aici după Războiul de Independență și alipirea Dobrogei la România.

Călătorul care ajungea în Caramurat distingea clar zona locuită de germani de cea de tătari și de mocanii veniți în Dobrogea: „Caramuratul e, poate, cea mai frumoasă colonie dobrogeană. Tabloul ce ni se înfăţişează aici într'o Duminecă de primăvară frumoasă e de un farmec neuitat. O stradă, largă de 25 de metri, dreaptă şi întinsă ca masa, curăţită de ori-ce murdărie şi buruiană, străluceşte de curăţenie. Ziduri înalte, spoite alb, închid curţile dinspre stradă şi formează două linii lungi, luminoase, deasupra cărora îşi pleacă crengile salcâmii înverziţi. Porţi cu arcuri de dimensiuni monumentale şi lungi şiruri de măreţe colonade conduc în interiorul caselor şi gospodăriilor acestor ţărani fruntaşi. Casele luminoase şi strălucitoare de curățenie au frontul spre stradă roşu, vânăt sau violet şi geamurile verzi sau albastre. Acoperișul caselor încă e din olane de diferite culori. În curte au şi bucătărie de vară, apoi magazii şi beciuri (pivniţe). Dintre ramurile pomilor fructiferi răsar coliviile porumbarelor. Trainice şi bine întreţinute sunt şi grajdiurile şi toate celelalte acareturi economice. Pretutindeni ordine, curăţenie şi culori încântătoare“. În anul 1918, aici trăiau 155 de familii de etnici germani, 110 familii românești şi 70 de familii tătărești.

Satul din amintire sau întoarcerea la origini

O altă biserică maiestuoasă avem moștenire de la etnicii germani în Colilia, ridicată în anul 1934. Cum aceștia au plecat după numai câțiva ani, n-au putut să se bucure de ea. Satul mai există doar în amintire, fiind singura construcție care a rămas în picioare. Lăcașul de cult care devenise o ruină, în el adăpostindu-se păstorii, a fost renovat și a devenit lăcaș de cult ortodox.

În 1881, câteva familii de germani din Atmagea, nepoții și nepoatele lui Adam Kühn, dar și alte câteva din Ciucurova, au ajuns în comuna Anadolchioi, situată la doi kilometri de orașul Constanța, într-o veche așezare a locuitorilor din Anatolia. La Constanța, etnicii germani au avut propria biserică, inaugurată în anul 1895, dar și o școală, care datează din 1892.

Citește mai multe amănunte despre istoria germanilor din Dobrogea pe adevarul.ro