Câți ofițeri avea Armata Roșie în 1941?

Se știe de prin orice carte de istorie că la 22 iunie 1941 Wehrmachtul a atacat Uniunea Sovietică și a urmat un dezastru pentru Armata Roșie, cea care a trebuit să cedeze teren până la porțile Moscovei. Istoricii au început să caute explicații pentru acest fenomen militar fără precedent în istoria militară contemporană și s-a scris că a fost un atac prin surprindere, că forțele sovietice aveau prea puțini luptători și armamentul era puțin și uzat moral. În plus, cadrele de comandă erau lipsite de abilități de conducere și erau făcute numai pe linie politică. Mai erau și puține la număr după Marea Epurare care a lovit organismul militar la ordinele lui Stalin.

Sursele sovietice, citate de către Victor Suvorov, nu prea sunt de acord cu astfel de afirmații, dar istoriografia tradițională a rămas la putere și este greu de combătut o mitologie cultivată timp de decenii de aparatul de propagandă și amplificată de cutiile de rezonanță din lumea științifică. Iosif Stalin avea aproape 600.000 de ofițeri și institutele militare pregăteau alți 233.000, buni pentru front în condițiile în care aveau o instruire superioară în raport cu militarii recrutați în masă. Erau efective care depășeau efectivele mobilizate de conducerea de la București. Dacă fiecare ofițer s-ar fi ocupat numai de 10 oameni, s-ar fi depășit efectivele Wehrmachtului.

S-a scris că Adolf Hitler a fost pregătit de un război mondial, dar istoricii nu vor să recunoască faptul că Uniunea Sovietică era un adevărat templu al războiului din toate punctele de vedere. Liderul de la Kremlin avea la dispoziție echivalentul a 57 de divizii de infanterie completate numai cu ofițeri, ceea ce era copleșitor pentru bugetul unui stat și chiar putea să genereze un faliment. Trebuia să fie cucerite noi teritorii bogate sau imperiul roșu se prăbușea. Stalin dispunea de rezerve enorme de personal instruit în probleme militare prin scoaterea din lagăre a celor condamnați din diferite motive sau prin chemarea din rezervă a celor trecuți de o anumită vârstă, dar utili în diferite funcții. Se adăugau ofițerii din poliția politică pentru completarea de noi și noi unități NKVD. Se tindea spre un milion de ofițeri de toate gradele,ceea ce era prea mult pentru orice economie, chiar și pentru o țară cu o populație numeroasă.

Uniunea Sovietică era prea pregătită de un conflict de amploare, dar trupele au fost dispuse în poziții prea avansate și lovitura germană din 22 iunie 1941 a avut maximă eficiență și a rămas chiar legendară. Trebuie să dispară teoria conform căreia lagărul comunist nu se pregătea de un conflict devastator cu lumea capitalistă, cea în care politicienii încă visau la o colaborare cu liderul de la Kremlin și erau făcute tot felul de calcule strategice în funcție de Armata Roșie. Iosif Stalin s-a pregătit prea meticulos și astfel trupele germane au putut trece primele la acțiune cu rezultatele cunoscute.

Timp de decenii s-a scris că n-a existat pregătire de război din partea lui Stalin și nici generalii germani n-au reușit să vadă ceva baze de atac ale Armatei Roșii. A fost o invenție a lui Hitler că Moscova plănuia o invazie a Europei la o scară fără precedent. Realitatea a fost că totul era la vedere și a fost exact invers decât s-a scris în istoriografia oficială.