Când Nae Ionescu era lacheul lui Carol al II-lea
Opt numere din „Cuvîntul” – 16, 17, 18, 19, 20, 21, 23, 24 octombrie 1929 – sînt ocupate de sforțarea lui Nae Ionescu (foto sus) de a demonstra că în aprilie 1928, n-a fost nici un complot al lui Caraiman de a veni în țară cu ajutorul PNȚ, ca regele Carol al II-lea.
Reamintim că un adevăr cu valoare de axiomă e cel potrivit căruia cu ocazia întrunirii PNȚ de la Alba Iulia, dezmoștenitul urma să participe și el, venit de la Londra cu două avioane încărcate cu manifeste și cu acoliți. A fost oprit de autoritățile englezești. Despre complot au scris ziarele englezești serioase.
Sub titlul „«Complotul» (a se băga de seamă ghilimelele care pun la îndoială – n.n.) de la Londra. Mărturisiri și documente. Revizuiri istorice. În marginea scrisorii doamnei Brătianu” Nae Ionescu își pune în joc întreaga-i autoritate de publicist pentru a-l albi pe Carol al II-lea.
Relatările presei britanice sînt contrazise pe spații largi. Prințul apare pentru Nae Ionescu cinstea întruchipată, ca să nu mai vorbim de loialitate. Totul ar fi fost o înscenare a Siguranței noastre, dovadă că bietul prinț rătăcitor era hăituit de oamenii lui Brătianu. De ceva vreme Nae Ionescu și-a făcut un steag publicistic din pregătirea prin presă a terenului pe care să aterizeze Prințul pentru a-și detrona fiul printr-o lovitură de stat.
Legătura cu madama Lupescu e arătată de Nae Ionescu drept rezultatul unei capcane întinse bietului de Siguranță. Imaginea de destrăbălat a lui Carol al II-lea trece pentru Nae Ionescu drept efectul unei campanii de denigrare:
„Campania aceasta de denigrare a principelui Carol e tot ce a cunoscut mai perfid şi mai infam viața noastră publică. Echipe volante acoperite au mişunat ani de zile prin cafenele, prin oraş, prin saloane şi au aruncat tot felul de informațiuni asupra vieţii private a principelui. Fotografii reprezentînd scene absolut fără nici o semnificație erau publicate, cu titluri şi comentarii iritante. S-a creat, în acest chip – în jurul vieții lui private –, o atmosferă de aşa natură, încît chiar oameni de valoarea și răspunderea morală a d-lui Iorga au consimţit să facă afirmațiuni necontrolate, cari erau tot atîtea acte de injustiție pentru prințul pribeag.”
Denigrarea prințului pribeag?
Simpla confruntare cu adevărul istoric îl înscrie pe Nae Ionescu în categoria publiciștilor lachei.
Poate că inteligența, cultura, virilitatea, capacitatea de guverna sînt lucruri asupra cărora în epocă mai pot fi controverse. În privința vieții destrăbălate, incompatibile nu doar cu moștenitorul tronului, dar și cu un ministru al vremii, nu există nici un dubiu. Prințul – cel care ar fi trebuit să devină Rege – dezertase de pe front pentru nurii unei muieruști și renunțase oficial la tron pentru fundul Lupeascăi.
De unde și pînă unde denigrare?
Campania lui Nae Ionescu ar mai trece cît de cît de cît dacă Prințul pribeag n-ar fi devenit Regele Carol al II-lea. Din 1930 și pînă în 1940, Carol al II-lea a fost întruchiparea dezmățului la nivel înalt. Ca să nu mai spunem de clătinarea țării prin ambițiile sale dictatoriale și prin Cultul nemaintîlnit al personalității.
Nenorocirea lui Nae Ionescu e că nu-și dă seama, cînd caută să-l albească pe Prinț, că evoluția faptelor și evenimentelor îl va contrazice violent.
El însuși va sfîrși prin a fi trimis în lagăr de întruchiparea Cinstei și așa cum se șoptește chiar va muri de aceeași mînă.
Lecție pentru mine și pentru toți condeierii.
Cînd scrii despre cineva care nu s-a manifestat în exercițiul puterii gîndește-te la cît de penibile trec azi, cînd știm ce s-a întîmplat, scrierile lui Nae Ionescu de cîntare a lui Carol al II-lea.