Sute de turiști străini, blocați la Machu Picchu
Sute de turişti străini au rămas blocaţi de miercuri în regiunea celebrului templu incaş Machu Picchu, după ce circulaţia trenurilor a fost sistată din cauza protestelor împotriva noului preşedinte peruan, Dina Boluarte.
La Aguas Calientes, localitate termală amplasată în valea îngustă de la poalele sitului istoric, prin care se face ascensiunea către Machu Picchu, zeci de turişti au rămas blocaţi. Trenul care circulă între templul incaş şi Cuzco, vechea capitală a imperiului incaş, situat la o distanţă de 110 kilometri, este în realitate unicul mijloc de transport modern cu care se poate intra sau pleca din citadela, scrie Agerpres.
Potrivit municipalităţii Machu Picchu, circa 779 de turişti de diferite naţionalităţi au rămas blocaţi începând de marţi.
Transportul feroviar între Cuzco şi cea mai populară destinaţie turistică din Peru este suspendat începând de marţi, din cauza protestelor, care au debutat luni în oraşul Cuzco. Manifestanţii au încercat în principal să ocupe aeroportul care a fost între timp închis.
PeruRail dă asigurări că prioritizează securitatea pasagerilor şi avertizează asupra riscului unor blocaje pe căile ferate.
Dina Boluarte a depus jurământul ca noul președinte al Peru săptămâna trecută, după ce parlamentul țării l-a înlăturat pe Pedro Castillo. Radicalul de stânga demis a petrecut mai puțin de un an și jumătate ca șef al statului înainte ca deputații să-l depună, sub acuzare, la a treia încercare. Depunerea a fost precedată de mai multe scandaluri politice, de acuzații de corupție și de numirea unor apropiați și a unor persoane care nu au calificările necesare pentru funcții guvernamentale.