Originea locuitorilor dintr-o regiune izolată a Greciei, dezvăluită de un un studiu ADN

Oamenii care trăiesc în extremitatea sudică a Peninsulei Peloponez din Grecia a fost izolați genetic timp de peste un mileniu și își pot urmări originile până în Epoca Bronzului, arată o analiză a ADN-ului lor.

Un nou studiu genetic arată că acest grup, cunoscut sub numele de manioți, descinde pe linie paternă din grecii antici și din romanii din perioada bizantină. Izolarea genetică de lungă durată și structura strict patriarhală a clanurilor au contribuit probabil la caracterul genetic unic al manioților în ultimii 1.400 de ani, potrivit autorilor studiului publicat în revista Communications Biology.

Peninsula Mani este cea din mijloc dintre cele trei peninsule care se extind spre sud din Peloponez. În antichitate, zona făcea parte din regiunea Laconia, dominată de orașul-stat Sparta în secolul al VII-lea î.Hr. O mare parte a regiunii grecești Peloponez a trecut prin schimbări demografice majore în urma invaziilor popoarelor slave în secolul al VI-lea d.Hr. Totuși, peninsula Mani a fost cruțată, iar manioții, care trăiau în partea cea mai sudică a peninsulei, au devenit izolați din punct de vedere geografic și cultural față de restul Greciei, informează Live Science.

Cercetătorii au analizat ADN-ul a peste 100 de manioți și au descoperit că aceștia reprezintă o „insulă genetică” datorită izolării de lungă durată.

„Rezultatele noastre arată că izolarea istorică a lăsat o amprentă genetică clară”, a declarat autorul principal al studiului, Leonidas-Romanos Davranoglou, într-un comunicat al Universității Oxford.

„Manioții păstrează o imagine a peisajului genetic al sudului Greciei înainte de frământările demografice din Evul Mediu timpuriu”, a precizat Davranoglou.

În timpul Perioadei Migrațiilor din Europa (aproximativ 300–700 d.Hr.), numită uneori „Invaziile barbare”, diverse grupuri (inclusiv triburi germanice, vizigoți, huni și slavi) s-au deplasat pe continent. Aceste mișcări au dus la numeroase valuri de migrație, doar unele fiind documentate istoric. Cercetările asupra ADN-ului antic au început să clarifice aceste valuri de populație.

Cu toate acestea, dovezile istorice, lingvistice și arheologice sugerează că aceste mișcări nu i-au afectat pe manioți. Prin urmare, Davranoglou și colegii săi au apelat la analiza ADN-ului manioților moderni pentru a investiga motivul.

Cercetătorii au analizat markeri genetici de pe cromozomul Y (transmis de la tată la fiu) la 102 persoane cu ascendență paternă maniotă profundă, precum și date privind ADN-ul mitocondrial (transmis de la mamă la copil) de la 50 de persoane cu ascendență maternă maniotă profundă.

Analiza ADN-ului a arătat că manioții au o frecvență extrem de ridicată a unei linii paterne rare, care își are originea în regiunea Caucazului în urmă cu aproximativ 28.000 de ani. Comparativ cu ADN-ul grecilor continentali de astăzi, ADN-ul manioților nu prezintă dovezi ale liniilor comune provenite de la popoarele germanice și slave din perioada migrațiilor.

În ansamblu, aceste rezultate sugerează că deriva genetică (reducerea variației genetice din cauza unei populații mici) a jucat un rol important în modelarea liniei paterne a manioți, formând un fel de „insulă genetică”. Această insulă de ascendență paternă își are rădăcinile în Balcanii antici și Asia de Vest și este strâns legată de populații vorbitoare de greacă din Epoca Bronzului, Epoca Fierului și perioada romană.

Analiza liniilor materne prin ADN mitocondrial a relevat însă o imagine genetică mai complexă. Cercetătorii au identificat 30 de linii materne distincte în eșantionul de 50 de manioți. Majoritatea acestor linii au legături cu populații din Epoca Bronzului și Epoca Fierului din Eurasia de Vest, dar câteva par a fi specifice exclusiv manioți, fără corespondențe apropiate în alte populații europene actuale.

„Aceste tipare sunt compatibile cu o societate puternic patriarhală, în care liniile masculine au rămas ancorate local, în timp ce un număr mic de femei din comunități externe a fost integrat”, a declarat coautorul studiului Alexandros Heraclides, epidemiolog la European University Cyprus.

Atât markerii ADN paterni, cât și cei materni indică, de asemenea, un efect de fondator, care apare atunci când o populație nouă este întemeiată de un număr foarte mic de indivizi dintr-o populație mai mare. Noua populație include doar genele acestor fondatori și, în timp, devine distinctă de populația inițială.

Genele manioților de astăzi arată că a existat un efect de fondator în rândul strămoșilor lor paterni în perioada 380–670 d.Hr. Ca rezultat, peste 50% dintre bărbații manioți de astăzi descind dintr-un singur strămoș masculin din secolul al VII-lea. De asemenea, a existat un efect de fondator și în rândul strămoșilor materni, în perioada 540–866, sugerând că numărul liniilor materne și paterne s-a redus aproximativ în același timp.

Studiul ADN sugerează că manioții „reprezintă o imagine a peisajului genetic al lumii vorbitoare de greacă înainte de turbulențele demografice din perioada migrațiilor”, au scris cercetătorii.

_{Foto sus: Case turn tradiționale din peninsula Mani (© evlahos / Wikimedia Commons)}