Misterul unui accident rutier produs în Cugir, la 23 decembrie 1989
Secretariatul de Stat pentru Revoluționari încearcă să anuleze în justiție un certificat de revoluționar acordat unei persoane din orașul Cugir (Alba) care a fost rănită într-un accident rutier ce a avut loc în decembrie 1989.
Bărbatul a fost pasager într-un autobuz care, pe fondul unei șosele cu polei, în 23 decembrie 1989, s-a răsturnat în afara drumului, în apropierea unei treceri de cale ferată, între localitățile Cugir și Vinerea. Accidentul a fost unul deosebit de grav, rezultând doi morți și mai mulți răniți.
Mai multe victime au obținut ulterior certificat de revoluționar, pe motiv că ar fi fost implicate în evenimentele de la Cugir, din perioada Revoluției din decembrie 1989. Certificatul de revoluționar a fost emis în 1991 și a fost reînnoit în 2006. Acesta oferă drepturi financiare lunare de 2.020 lei, plus alte avantaje.
După 17 ani de la emiterea documentului, instituția de stat a cerut în justiție anularea certificatului emis pe numele Paul C., din Cugir.
„Pârâtul nu a fost rănit prin utilizarea armelor de foc ori a tehnicii de luptă de către forțele represive şi nu a fost rănit nici prin loviri sau alte violențe comise de reprezentanți ai acestora în timpul Revoluţiei Române din Decembrie 1989”, se susține în acțiunea depusă la Tribunalul Alba.
Mai mult, se mai afirmă că în dosarul penal în care s-a făcut cercetări cu privire la producerea accidentului nu există nicio referire la persoana vizată.
„Parchetul menționează faptul că în rezoluție există precizarea că în acest accident au fost implicate 15 persoane, fiind nominalizate doar o parte, fiind făcută mențiunea și alții. Parchetul constată că, în dosarul menţionat, mai sus nu există un act medical din care să rezulte leziunile suferite de domnul (...) cu acea ocazie”, au mai precizat cei de la Secretariatul Revoluționarilor.
Justificarea revoluționarului
În răspunsul la procesul deschis de instituție, revoluționarul a susținut că a participat împreună cu alţi salariaţi ai Uzinei Mecanice Cugir în luptele de stradă din perioada decembrie 1989 fiind direct implicat în acţiunile revoluţionare din oraşul Cugir.
„A făcut parte din formaţiunea gărzilor patriotice constituite la nivelul Uzinelor Mecanice Cugir, ce au asigurat paza obiectivelor strategice din oraşul Cugir. A făcut de asemenea parte din detaşamentul gărzilor patriotice care s-au constituit în privinţa suplimentării pazei depozitului de armament din localitatea Vinerea fiind în această misiune de luptă atunci când a avut loc accidentul. Se deplasa spre depozitul de armament pentru a întări paza militară aflată în localitatea Vinerea, ocazie cu care, maşina în care se aflau membrii revoluţionari ce aveau această misiune, s-a răsturnat, iar pârâtul împreună cu pasagerii aflaţi în aceeaşi misiune au fost răniţi, iar doi dintre aceştia au şi decedat”, se mai precizează în dosar.
Tribunalul Alba a decis, în 1 februarie 2024, că certificatul de revoluționar nu poate fi anulat.
„Având în vedere că actul contestat a fost emis în cursul anului 2006, iar acțiunea a fost depusă în data de 31.10.2023, respectiv cu mult după împlinirea termenului de 1 an calculat de la emiterea actului, instanța constată că excepția tardivităţii formulării acțiunii în anulare este întemeiată”, a susținut magistratul, care a acordat și cheltuieli de judecată în valoare de 3.000 de lei.
Între timp, revoluționarul a decedat, dar acțiunea a fost continuată de fiica acestuia.
În hotărâre se susține că practica instanțelor de judecată în materie este unanim valabilă în sensul că toate acţiunile formulate de Secretariatul de Stat privind anularea titlurilor, au fost respinse, ca urmare a admiterii excepţiei tardivităţii.
Hotărârea Tribunalului Alba nu a fost contestată.
Foto sus: Orașul Cugir în timpul Revoluției din 1989 (© Arhivă Adevărul)