Diploma de Bacalaureat a lui Nicolae Ceaușescu. A susținut examenul la 47 de ani
În luna noiembrie a anului 1965, fostul președinte al României, Nicolae Ceaușescu, s-a adresat cu o cerere către ministrul Învățământului de atunci, prin care solicita echivalarea studiilor ca urmare a absolvirii Școlii Superioare de Partid ”Ștefan Gheorghiu”.
Nicolae Ceaușescu solicita susținerea examenului de Maturitate, Bacalaureatul de astăzi, la puțin timp după ce devenise șeful statului. Născut în 1918, Ceaușescu avea 47 de ani. Dictatorul comunist a susținut examenul la limba română și la matematică, la ambele probe fiind notat cu 10.
Documentele au fost făcute publice de Arhivele Naționale ale României, făcând parte din Colecția ”Nicolae Ceaușescu”.
„Noi documente privitoare la școlarizarea lui Nicolae Ceaușescu, păstrate la Arhivele Naționale ale României
Recent, Arhivele Naționale ale României și-au îmbogățit patrimoniul cu documente școlare referitoare la Nicolae Ceaușescu, mărturii importante pentru istoria comunismului românesc.
Documentele au fost integrate în Colecția Nicolae Ceaușescu păstrată de instituția noastră și vor fi accesibile în curând prin Sala de studiu a Serviciului Arhive Naționale Istorice Centrale din București”, notează Arhivele Naționale ale României pe pagina de Facebook a insituției.
La examenul de limba română, Ceaușescu a avut de rezolvat două subiecte, „Caracterizarea poeziei lui Mihai Eminescu” și „Valoarea operei poetice a lui Vasile Alecsandri” în vreme ce la ”matematici” a avut de rezolvat tot două subiecte.
Vezi mai multe documente pe pagina de Facebook a Arhivelor Naționale ale României.