Descoperirea care redefinește originile arhitecturii piramidale egiptene

Arheologii egipteni din cadrul Consiliului Suprem al Antichităților, în timpul lucrărilor sistematice de excavare desfășurate pe platoul Jabal al-Tayr, au descoperit a două morminte aparținând Perioadei Arhaice, precum și a unei serii de înmormântări care acoperă un interval cronologic foarte larg, de la dinastiile predinastice până la declinul civilizației faraonice în Perioada Târzie.

Descoperirea, descrisă de autoritățile din domeniu drept o contribuție majoră la patrimoniul arheologic național, oferă informații fără precedent despre experimentele arhitecturale care au precedat construirea primelor piramide egiptene, informează La Brujula Verde.

Ministrul Turismului și Antichităților din Egipt, Sherif Fathi, a subliniat că dovezile extrase din sit vor permite cercetătorilor să reconstituie mai precis traseul evoluției gândirii arhitecturale aplicate spațiilor funerare, oferind o perspectivă diacronică ce leagă practicile funerare elementare de programele complexe de construcție ale necropolelor regale.

Intervenția arheologică s-a concentrat asupra a două structuri subterane care prezintă o organizare spațială și tehnică până acum slab documentată în regiune. Prima dintre acestea, conform raportului preliminar prezentat de șeful Sectorului Antichităților Egiptene, Mohamed Abdel Badei, prezintă o caracteristică de construcție care o diferențiază de descoperirile contemporane din alte situri: un sistem de îngroșare progresivă a pereților.

Acest design, care mărește grosimea pereților la bază și o reduce treptat pe măsură ce structura se înalță, a fost interpretat drept un precursor tehnologic al sistemelor de susținere a terenului pe care constructorii Regatului Vechi aveau să le perfecționeze secole mai târziu în piramidele în trepte și în suprafețele netede ale piramidelor propriu-zise.

Al doilea mormânt, situat la sud de primul, reproduce cu o fidelitate remarcabilă modelul arhitectural al vecinului său. Abdel Badei a remarcat că diferența esențială dintre cele două constă în starea lor de conservare, deoarece a doua structură nu a fost supusă jafurilor și reutilizării materialelor care au afectat primul mormânt.

Acest lucru le-a permis specialiștilor să observe integritatea sistemului constructiv original, inclusiv urmele de oxidare de pe blocurile de piatră, care dezvăluie tehnicile de tăiere și extragere a pietrei, precum și dispunerea unor mari buiandrugi din lemn care funcționau ca elemente de consolidare structurală.

Aceste grinzi, de dimensiuni considerabile, se extindeau în unele cazuri de-a lungul întregii suprafețe a pereților, în timp ce în alte sectoare apăreau ca elemente izolate, sugerând o metodă mixtă de contravântuire care este încă analizată.

Secretarul general al Consiliului Suprem al Antichităților, Hisham El-Leithy, a evidențiat importanța asemănărilor observate între aceste morminte și designul mormântului regelui Den, situat în necropola regală de la Abydos.

Această legătură stilistică, bazată pe organizarea spațiilor interioare și pe tehnicile de construcție a pereților, sporește importanța strategică a necropolei Jabal al-Tayr, confirmând utilizarea sa continuă ca loc de înmormântare pentru elitele provinciale în primele etape ale unificării țării și ulterior ca important centru funerar regional.

Totuși, intervenția arheologică nu s-a limitat la studierea marilor morminte din Perioada Arhaică. Straturile stratigrafice inferioare și zonele periferice din jurul celor două structuri principale au oferit un ansamblu de înmormântări aparținând Egiptului Predinastic.

Directorul misiunii și șeful Administrației Centrale pentru Antichitățile Egiptului Mijlociu, Sami Dardiri, a confirmat descoperirea unei porțiuni din cea mai veche necropolă, în care corpurile erau așezate în poziție fetală și înfășurate în resturile parțial descompuse ale unor rogojini țesute din fibre vegetale.

Prezența inventarului funerar format din vase ceramice cu margini înnegrite, ale căror caracteristici morfologice corespund perioadelor Naqada II (circa 3.500 BC-3.300 î.Hr.) și Naqada III (circa 3.300–2.900 î.Hr.), plasează cronologic aceste înmormântări în perioada imediat anterioară formării statului faraonic.

În contrast cu vechimea acestor depuneri funerare, săpăturile au scos la iveală și înmormântări atribuite Perioadei Târzii, unde au fost identificate atât înhumări individuale, cât și colective. Unele dintre aceste corpuri fuseseră depuse în sicrie de lemn care, în ciuda stadiului avansat de degradare, păstrau încă silueta recipientelor funerare.

Suprapunerea acestor utilizări funerare, întinse de la cele mai timpurii comunități agricole din vale până la dinastiile saitice (sec VIII-VI î.Hr.), demonstrează persistența sitului Jabal al-Tayr ca spațiu sacru timp de peste două milenii, funcționând ca un adevărat palimpsest arheologic în care fiecare cultură și-a lăsat amprenta asupra modului de tratare a morții.

Specialiștii implicați în misiune continuă extragerea și înregistrarea materialelor ceramice și organice depuse în interiorul puțurilor funerare, în timp ce blocurile de piatră rămase in situ în cele două morminte mai mari sunt supuse unor măsurători fotogrammetrice pentru generarea unor modele tridimensionale ale configurației lor originale.

Informațiile colectate până în prezent consolidează ipoteza că platoul Jabal al-Tayr a găzduit un centru de experimentare arhitecturală paralel cu marile cimitire ale Egiptului Superior, ai cărui constructori au testat soluții structurale ce aveau să culmineze ulterior cu programele de construcție ale curții regale din timpul Dinastiei a III-a.