Cum își decorau echipamentul soldații romani?
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău prezintă o piesă de bronz care decora echipamentul unui soldat din Dacia romană.
Acest element decorativ a fost descoperit în curtea unei case de la Porolissum, localizată în proximitatea castrului roman de pe dealul Pomăt.
„Soldatul roman reprezenta coloana vertebrală a mașinăriei de război care, vreme de aproape un mileniu, a stăpânit o bună parte din zona bazinului Mării Mediterane și anume armata Imperiului Roman. Pentru omul de rând din acea perioadă, o întâlnire cu un astfel de soldat, fie el legionar sau auxiliar, trebuie să fi lăsat o impresie puternică. Pe lângă echipamentul tipic constând dintr-un scut, lance sau suliță, gladius, cuțit (pugio), cască sau armură (în cazul nord-vestului Daciei romane fiind vorba de o cămașă de zale sau din solzi de metal), acești soldați obișnuiau să-și decoreze echipamentul, printre altele, cu o serie de garnituri realizate din tablă de bronz. Astfel de piese realizate din două plăci erau atașate pe armură, în zona pieptului, păstrându-se în cele mai multe cazuri și curbura din zona gâtului. Pe aceste plăci erau modelate diferite motive decorative prin baterea cu ciocanul (tehnica au repoussé), dispuse în două sau trei registre. În cazul de față avem de a face cu redarea zeului Marte, privit din față, nud, purtând pe cap un coif și ținând în mâini o lance și un scut. În registrul inferior este redat un hyppocampus, o creatură fantastică care are valențe protectoare. În principal, pe lângă dimensiunea estetică, menirea acestei decorațiuni era de a ,,activa” zeitățile și creaturile fantastice redate în vederea oferirii protecției necesare pentru soldatul roman care purta această piesă. Se pare că, la un moment dat, această garnitură a ieșit din uz undeva la începutul secolului al III-lea d. Chr., fiind tăiată și refolosită, iar apoi pierdută în curtea unei case de la Porolissum, localizată în proximitatea castrului roman de pe dealul Pomăt de unde a fost și recuperată în urma cercetărilor arheologice”, scrie dr. Dan Deac, pe site-ul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău.