„Casa cu lei” - cândva o clădire simbol a Constanţei
Casa cu lei, realizată în stilul Neorenaşterii italiene și cu elemente neoclasice, a fost ridicată de armeanul din Constanţa, Dicran Emirzian pentru familia sa. La un moment dat, Dicran Emirzian a decis să închirieze locuinţa lui Lazăr Munteanu, un magistrat pasionat de artă, care făcea parte din celebra familie Kalinderu şi care a fost prieten cu mulţi pictori români importanţi. Acesta şi-a expus la parterul casei o impresionantă colecţie de artă, care putea fi admirată din stradă de către trecători.
Clădirea de la malul mării a fost construită după planurile arhitectului român, Ion Berindei, între anii 1895 şi 1898, dovadă fiind elementul unificator: prezenţa necontenită a leilor. Numele clădirii provine de la existenţa celor patru lei sculptaţi pe coloanele de susţinere ale imobilului
Casa cu lei a devenit, după primul război mondial, pentru scurt timp sediu de bancă (în anul 1921), iar în casă a locuit Bebi Emirzian, fiul lui Dicran, până în 1941, când s-a mutat la Bucureşti. Imobilul a avut apoi mai mulţi chiriaşi, iar în 1950 a fost naţionalizat. În anii '70, Casa cu lei a trecut printr-un proces de restaurare, fiind transformată într-un restaurant celebru la vremea aceea, care a funcţionat până în primii ani după Revoluţia din 1989.
Faţada principală spre strada Dianei este reprezentată prin cele patru coloane de ordin colosal, cu socluri înalte de piatră. La partea superioara a fiecărei coloane prin amplasarea câte unui leu din piatră s-a realizat un efect arhitectonic aparte conferind construcţiei originalitatea despre care amintim aproape de fiecare dată când este vorba de această clădire..
Latura sud-vestica (dinspre port) si cea răsăriteană se întregesc în păstrarea echilibrului arhitectural prin câte două balcoane dispuse marginal la primul etaj.
Intrarea principală se află pe o platformă supraînălţată faţă de nivelul străzii care esta deservita de o platforma ce obligă la o anume degajare faţă de volumele comune ale străzii. Deşi limitat ca suprafaţă, balconul semideschis astfel creat oferă senzaţia pătrunderii într-un edificiu ce se detaşează de comunul citadin. Capitelurile din piatră sunt decorate sub cornişă pe console, cu ove, brâu cu frunze de laur, volute, palmete, frunze de acant si cactus, susţinând patru lei, aşezaţi la rândul lor pe socluri înalte.
Cladirea impresionează prin arhitectura impunătoare, bine conservată ce opreşte lumina la diversele ore ale zilei prin detalii fascinante. Stilistic, clădirea aparţine eclectismului, specific secolului al XIX-lea. Principiul acestui stil este acela de alegere a elementelor din componenţa clasicismului, a renaşterii şi a barocului, combinându-le într-o nouă sinteză, niciodată aceiaşi.
Elementele de expresie au fost suprimate de-a lungul anilor din varii considerente. Clădirea a suportat ultimele transformări şi degradări majore în perioada 1974 - 1977 când a fost folosită ca sediu pentru întreprinderea ”Miniera” Dobrogea. Pe parcursul anilor edificiul a avut mai multe destinaţii şi funcţiuni: şi-a desfăşurat activitatea pentru o vreme baroul de avocaţi, a servit drept sediu pentru mai multe instituţii şi întreprinderi.
