Ziua Porților Deschise pe șantierul arheologic de pe strada Șelari (foto: Muzeul Municipiului București)

Ziua Porților Deschise pe șantierul arheologic de pe strada Șelari

Muzeul Municipiului București organizează vineri, 30 iunie, între orele 10.00-13.00, Ziua Porților Deschise pe șantierul arheologic de pe strada Șelari, nr. 4, din Centrul Vechi al Capitalei. Intrarea este liberă.

Conform unui comunicat al instituției, Muzeul Municipiului București a reluat cercetările arheologice preventive din Centrul Istoric pe un teren unde în prima jumătate a secolului al XIX-lea se afla reședința doctorului Constantin Caracaş.

Reputația doctorului a făcut ca strada să fie cunoscută și sub denumirea de „ulița lui Caracaș”. Clădirea a fost transformată în hotel, purtând numele familiei, redenumit mai târziu Hotel Victoria la 1 decembrie 1878.

La finalul anilor ′30, pe strada Șelari nr. 4, în locul hotelului funcționau o serie de magazine - Galeriile Șelari; articole de menaj Neuman I. & Fiul; galanterie Steiner Moscovici & Co; postăvărie I. Bizamcer & Co; Aero Club - Fabrica cămăși; Florida - magazine umbrele și corsete; Electra Menaj, dar și apartamente de locuit.

 Ziua Porților Deschise pe șantierul arheologic de pe strada Șelari (foto: Muzeul Municipiului București)

Vineri, 30 iunie 2023, Muzeul Municipiului București deschide, între orele 10.00-13.00, porțile șantierului arheologic pentru toți cei pasionați de istoria și patrimoniul bucureștean.

Vizitatorii vor avea ocazia de a vedea ruinele clădirilor din secolele XIX – XX, să admire piesele din porțelan și ceramică descoperite, iar arheologii îi vor întâmpina cu detalii despre vechii locuitori și micile afaceri care și-au lăsat amprentele pe una dintre cele mai cunoscute străzi din Centrul Istoric al Bucureștiului.