Ziua Culturii Române, celebrată la Palatul Mogoșoaia
Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” (CCPBPB) organizează la Palatul Mogoșoaia, în perioada 15 – 18 ianuarie 2021, o serie de evenimente, cu rolul de a celebra Ziua Culturii Române.
Cu această ocazie va fi prezentată publicului o nouă expoziție, care include o selecție din colecția permanentă a CCPBPB, îngrijită și curatoriată de istoricul de artă Doina Mândru, cuprinzând următorii artiști: Casia Csehi (1953), Vioara Dinu (1956), Ana Golici (1955, Dacian Andoni (1962), Anca Boeriu (1957), Carmen Gonzales Martin (1960), Rodica Lomnășan (1965), Ileana Micodim (1929-2005), Ileana Ploscaru Panait (1959), Radu Dumitru (1957), Ioan Atanasiu Delamare (1955-2015), Lucian Țăran (1959), Vladimir Șetran (1935), Mihai Sârbulescu (1957), Dan Palade (1954), Lidia Nancuischi (1918-2000), Maria Balea (1962), Mihai Chiuaru (1951), Elena Tulcan (1946), Doru Tulcan (1943), Dan Popovici (1951), Dan Bota (1935-2021), Ion Vlasiu (1908-1997), Alexandru Țipoia (1914-1993), Ana Petrovici Popescu (1986), Aureliu Răzvan Ionescu (1935-2016), Neculai Păduraru (1946), Nicolae Moldovan (1970), Daniela Făiniș (1961), Radu Belcin (1978), Ioan Iacob (1954), Florin Mitroi (1938-2002), Eugenia Pop (1945-2012), Flavia Pitiș (1979), Felix Aftene (1972), Pietrek Tomasz (1980), Bogdan Mateiaș (1978), Elena Scutaru (1964), Elena-Lot Vlad (1956), Gavril Zmicală (1963), Gabriela Drinceanu (1968), Victoria Zidaru (1956), Ioan Lăzureanu (1956), Gabriela Pătulea Drăguț (1935-2007), Silviu Oravitzan (1941), Elena Dumitrescu, Sorin Dumitrescu (1946), Marian Zidaru (1956), Marin Gherasim (1937-2017), Angela Hanc (1979), Aurel Contraș (1938), Dan Constantinescu (1950), Radu Șerban (1960), Cristian Dițoiu (1967), Nicolae Stoian (1957), Viorel Simion Marton (1970), Mihail Nicolescu (1970), Ileana Dana Marinescu (1944),Vlad Basarab, Mihai Hlihor (1958), Dany Madlen Zărnescu (1950-2014), Mădălina Victoria Papastere, Valeriu Paladi (1968), Paul Gherasim (1925-2016), Constantin Flondor (1936), Horea Paștina (1946), Simion Crăciun (1956-2013), Maria Constantinescu, Romeo Andronic (1949), Grigore Popescu Muscel (1945), Carmen Paiu, Pablo Casado (1968),
Cristian Paraschiv (1953), Pascal Valu (1965), Elena Murariu, Matei Lăzărescu (1948), Florin Menzopol (1943), Ana Zoe Pop și Virgil Scripcariu.
Expoziția va fi deschisă la parterul palatului și la galeria Foșior și va rămâne pe simeze până la data de 15 martie 2021. Deschiderea oficială va avea loc vineri, 15 ianuarie, începând cu ora 11:00, prin intermediul unui tur ghidat, care va fi transmis live, de către curatorul expoziției.
Dedicată celebrării zilei culturii naționale, va fi și proiecția filmului documentar despre atelierul lui Nicolae Grigorescu: Atelier cu călăuză. Vizionarea acestuia se va putea face în Sala Scoarțelor, sâmbătă, 16 ianuarie, între orele 14 – 14:30, on-line pe platforma Docuart, sau pe pagina de Facebook a instituției.
Regia: Ovidiu Bose Paștina
Producător: Sahia Film
Anul producției: 1985
„Documentar despre documentar, o povestire în ramă din care învățăm/aflăm că sentimentul colorează și că, uneori, e bine să ne căutăm cuvântul”, Ștefan Turcu (BOSE NOVA, docuart.ro)
„…Atelier cu călăuză mi-a fost dat, n-a pornit de la mine. Trebuia facut un film despre Nicolae Grigorescu: era în plan, propus de altcineva. Cum trecusem printr-un liceu de arte plastice și mă interesa zona așa-numitului «film despre artă», l-am luat eu. (…) Când am făcut filmul despre Grigorescu, mi s-a părut normal să atac convențiile care stăteau la baza filmului «despre» artă. De-asta l-am început cu o echipă de filmare care încercă să decidă cum să facă filmul despre Grigorescu. De-asta am apelat la oameni reali – Chelba, Radu Ionescu, Mihai Oroveanu – pe care i-am invitat în film ca personaje: pentru că am vrut să demolez convenția vocii fără trup, a comentariului «de artă». Am introdus și-o „demolare“ reală, care până la urmă a căzut, nu din voia mea. Era o sală de muzeu care se prabușea, începea să plouă peste lucrări, apoi lucrările se aprindeau, ardeau…”, Ovidiu Bose Paștina (Observator cultural / 2006)
Seria de evenimente va continua cu un recital organizat de Fundația Culturală Remember Enescu, care se va desfășura în Sala Scoarțelor, sâmbătă 16 ianuarie, începând cu ora 16:00.
Soliști: Eric Maican, Erica Ionescu, Anne Marie Mihalache, Vlad Niculiţă, Nicholas Mihalache, Valentin Dimitrie Simion
La pian Teodora Chircă, Sorina Dobrescu
Profesori îndrumători Claudiu Stanciu, Ileana Busuioc, Mihnea Drăgoi, Adrian Buliga, Marin Cazacu
Prezintă profesor Mihaela Tomescu
Toate evenimentele vor fi organizate cu respectarea normelor de distanțare și combatere COVID19, în vigoare.