Zilele Muzeului Militar Național - ediția a XXII-a

Zilele Muzeului Militar Național - ediția a XXII-a

Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” organizează ediția a XXII-a a „Zilelor Muzeului Militar Național”. Evenimentul va avea loc pe 22-23 aprilie 2023, orele 11.00-17.00, în Parcul Carol.

„Alături de colegii noștri din Statul Major al Forțelor Terestre și de prietenii noștri, reconstituitori istorico-militari, ne vom revedea sâmbătă, 22 aprilie, și duminică, 23 aprilie, în Parcul Carol, locul în care, acum 100 de ani, a început povestea noastră”, scrie Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, pe pagina de Facebook a instituției.

Anul acesta, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” împlinește 100 de ani de la emiterea actului oficial de înființare, emis de regele Ferdinand I la sfârșitul anului 1923 (Înaltul Decret nr. 1664 din 18.12.1923).

În anul 1924, când s-a inaugurat expoziția permanentă, aceasta era dispusă în 17 săli și 8 galerii care ilustrau istoria militară a poporului român, de la înființarea principatelor Țara Românească și Moldova până în 1922, cu reliefarea Războiului de Independență și a Primului Război Mondial. Secțiile de specialitate: artilerie, infanterie, geniu, serviciul sanitar, marină, aviație și aerostație completau în mod fericit expoziția generală.

În următorii ani expoziția permanentă a fost reorganizată de mai multe ori pentru a răspunde cât mai precis și satisfăcător atât cerințelor științifice cât și de educație și popularizare a istoriei și tradițiilor militare ale poporului român. Astfel, în anul 1927, muzeul se redeschide pentru public cu o largă parte istorică (din paleolitic până în 1922), o sală de onoare unde erau expuse drapelele militare din colecție și o rotondă cu numele ofițerilor căzuți în Primul Război Mondial.

A fost organizată și prezentată separat evoluția marinei, a aviației și a serviciului sanitar, iar în aer liber a fost amenajată expoziția secțiunii de artilerie. O solicitare specială era cea referitoare la prezentarea armatelor aliate din Primul Război Mondial, aceasta realizându-se în anul 1930.

În anul 1932 are loc o nouă organizare și restructurare a expoziției muzeului și se face delimitarea strictă a părții istorice de secțiunile dedicate „specialităților” militare. Acestea erau găzduite de parterul clădirii: sala artileriei, sala marinei, aviației, aerostației, armament, sanitară, geniu și fortificații.