![Vernisajul expoziției „Omagiu. Avram Iancu. 200 de ani de la naștere”](https://cdn.adh.reperio.news/image-3/31f06700-a957-46a2-a35b-16a4859c5a9e/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D595%26h%3D794%26f%3Dwebp)
Vernisajul expoziției „Omagiu. Avram Iancu. 200 de ani de la naștere”
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva a vernisat joi, 25 aprilie, expoziția „Omagiu. Avram Iancu. 200 de ani de la naștere”.
Narațiunea expozițională își propune să aducă în atenția publicului o serie de bunuri culturale din patrimoniul a două instituții muzeale de prestigiu: Muzeul Civilizației Dacice și Romane și Muzeul Național de Istorie a României. Toate acestea evocă personalitatea lui Avram Iancu, precum și pe cele ale conducătorilor revoluționari care i-au stat alături. Între personalitățile istorice care au participat la evenimentele revoluționare din anii 1848-1849 se numără: Ioan Dobra, Nicolae Solomon, Simion Balint, Alesandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Andrei Șaguna sau George Barițiu, informează un comunicat al Muzeului Civilizației Dacice și Romane.
![Vernisajul expoziției „Omagiu. Avram Iancu. 200 de ani de la naștere”](https://cdn.adh.reperio.news/image-9/993a9e90-7684-428a-be12-1aeb7340852e/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
În cadrul expoziției pot fi admirate obiecte de o certă valoare istorică precum tablouri, gravuri, arme, documente, fotografii, cărți vechi, sigilii ș.a., care compun o secvență din atmosfera epocii în care a trăit „Crăișorul Munților” - Avram Iancu. El a luptat pentru națiunea română, a devenit personalitatea istorică, legenda și eroul pe care îl omagiem astăzi, precizează comunicatul citat.
Mai multe pentru tine...