Vernisajul expoziției „Muzeul de Istorie Tecuci – 90 de ani. Evoluția unui spațiu al memoriei”
Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci, organizează marți, 13 august 2024, începând cu ora 17:00 vernisajul expoziției „Muzeul de Istorie Tecuci – 90 de ani. Evoluția unui spațiu al memoriei”.
În data de 16 iulie 1934, Teodor Cincu, donează clădirea din strada Carol nr. 12, Primăriei Tecuci pentru a se înființa un muzeu și o bibliotecă. În data de 4 august 1934, Consiliul Comunal Tecuci aprobă donația și înființarea Muzeului Comunal de Științe Naturale și Arheologie „Mihail Dimitriu” sub egida „Fundației Culturale Teodor și Maria Cincu”, informează un comuniat al Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci.
Expoziția cuprinde documente și fotografii referitoare la eforturile grefierului Tribunalului Tecuci, Mihail Dimitriu, ale profesorului de limba română Constantin Solomon și ale profesorului de științe naturale Alexei Alexinschi de a iniția un muzeu la Tecuci, dar și la primele cercetări arheologice în situl de la Poiana, precum și la expozițiile organizate.
Conform comunicatului citat, în a doua parte a evenimentului vă așteaptă o surpriză muzicală, Ansamblul Musica Viva. Fondat în 2005 de către pianista Andreea Butnaru şi violoncelistul Florin Mitrea, este gândit, conceput ca o manifestare dinamică a muzicii camerale clasice, cu tematici originale şi autentice. Pasiunea pentru muzica de cameră a dat naştere unor proiecte de succes realizate în ţară şi în străinătate. Printre ele se numără CD-ul „O călătorie spre Secolul al XX-lea” (2017), producţie cu cele mai bune recenzii ale anului în Actualitatea Muzicală, spectacolul „Symphony Box” (2020) şi proiectele „Memorii Sonore” (2022), „România Miraculoasă” şi „Dialogul Artelor” (2024).
Pianista Andreea Butnaru este lector universitar doctor al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, artistă cu multiple premii şi distincţii în domeniul muzical, coordonator al Ansamblului şi preşedinte al Asociaţiei Mklasica Melos.
Violoncelistul Florin Mitrea este solist-instrumentist şi şef de partidă al Orchestrei Naţionale Radio şi al Cameratei Regale, organizator al Burselor UNICEF în România şi solist pe scene de concert din România şi din străinătate.
În cadrul Concertului „O călătorie prin Istorie”, Ansamblul Musica Viva va interpreta: Enio Morricone – Gabriel’s Oboe – fragment muzical de film; Serghei Rahmaninov – Vocaliza; Paul Constantinescu – Joc Dobrogean; Nicolae Buicliu – Andante şi Final și Robert Schumann – Trei Piese fantezie op. 73