TVR 2 difuzează în acest final de săptămână un documentar dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni jpeg

TVR 2 difuzează în acest final de săptămână un documentar dedicat Sfinţilor Martiri Brâncoveni

📁 Recomandări de film
🗓️ 25 iulie 2014

TVR 2 difuzează în acest final de săptămână documentarul „Candela” („Martirii Brâncoveni”). Filmul este realizat de Vasile Alecu şi este difuzat în două părţi – sâmbătă, 26 iulie, de la ora 22.40 (partea I) şi duminică, 27 iulie, de la ora 18.30, la TVR 2 şi online pe TVRplus.ro.

„Pentru mine, Brâncoveanu este omul total şi absolut al umanităţii româneşti, cu toate marile lumini şi cu umbrele pe care le are această umanitate românească. Moartea lui martirică îl face să treacă dincolo de profilul obişnuit al marilor români”, spune Acad. Răzvan Theodorescu.

În prima parte a documentarului telespectatorii vor afla detalii legate de tragedia care a îndoliat, dar şi înnobilat istoria şi fiinţa românească:jertfa de martir a voievodului Constantin Brâncoveanu, împreună cu cei patru fii ai săi şi cu unul dintre ginerii lui, sfetnicul Ianache Văcărescu, prin asasinatul politic săvârşit de turci. Era 15 august 1714, ziua de Sf. Mărie Mare, când domnitorul împlinea 60 de ani, iar soţia lui, Maria Brâncoveanu, ar fi trebuit să-şi sărbătorească, după datină, onomastica.

Cea de-a doua parte a filmului explorează dimensiunile politice şi spirituale ale tragediei Brancovenilor, cu accente pe calvarul, încercările dramatice, strădaniile fără odihnă ale Mariei, soţia lui Constantin Brâncoveanu, pentru răscumpărarea şi aducerea în ţară a rămăşiţelor pământeşti ale soţului şi îngroparea lor, în mare taină, în Biserica Sf. Gheorghe cel Nou, din Bucureşti. Şi totuşi, semnificativ, tulburător, la Mănăstirea Hurezi, mormântul hărăzit cândva odihnei veşnice pentru voievod, veghează încă, şi în zilele noastre, chiar dacă gol, memoria martirului.

Documentarul realizat de Casa de Producţie TVR este însoţit de mărturiile istoricului de artă Doina Mândru (Director artistic al Centrului de cultură „Palatele Brâncoveneşti”), Pr. dr. Emil Nedelea Cărămizaru (parohul bisericii Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti), Dr. Silvana Rachieru (istoric, director al ICR Istanbul) şi Pr. Sergiu Marcel Vlad (Biserica Românească din Istanbul).

Documentarul „Candela” face parte din seria de programe pe care TVR 2 le dedică Anului Brâncoveanu."