Tradiţii nipone la Muzeul Transilvaniei
Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită în perioada 17 februarie – 18 martie 2018 la expoziția „TRADIȚII NIPONE”, prima dintr-un șir de manifestări menite să aducă cultura japoneză mai aproape de marele public.
Expoziția răspunde interesului mereu mai mare față de această cultură exotică și îndepărtată, dorind să ofere vizitatorilor posibilitatea de a interacționa direct cu această lume fascinantă. Vom călători împreună în Țara Soarelui Răsare, cu gândul la cireși înfloriți, admirând o mare varietate de kimonouri și accesorii vestimentare, obiecte ceramice, obiecte din lemn, evantaie, obiecte de ritual, păpuși, săbii, machete și multe alte surprize.
Expoziția se adresează tuturor categoriilor de vârstă, dorind să trezească interesul unui număr cât mai mare de vizitatori, motiv pentru care organizatorii evenimentului propun, pe întreaga durată a expoziției, ateliere de ikebana, origami și pictură japoneză. Atelierele vor fi susținute de „Notorious Learning”, prin Patricia Kudo și Cristina Mihaela Pop, care pun cu generozitate la dispoziția publicului și colecțiile personale.
Expoziția este organizată de Muzeul Etnografic al Transilvaniei, cu sprijinul Ambasadei Japoniei la București și Centrului Cultural Japonez al Universității „Babeș Bolyai” (Facultatea de Business), precum și al comunității japoneze din Cluj-Napoca.
Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 17 februarie 2018, începând cu orele 13.00, la sediul central al muzeului, str. Memorandumului nr. 21.