Totul despre monarhia din România în emisiunea Ora Regelui jpeg

Totul despre monarhia din România în emisiunea Ora Regelui

📁 Monarhia în România
🗓️ 13 iulie 2012

În fiecare sâmbătă, de la ora 13.00, TVR 1 difuzează emisiunea Ora Regelui, care reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Emisiunea cuprinde reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti.

Ora Regeluiîşi propune, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti.

„Românii nu ştiu nici astăzi care este adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regilor României în societatea românească, despre care, se ştie, a început să se dezvolte şi să se modernizeze mai ales în perioada respectivă. Sunt multe aspecte de lămurit... Să nu uităm că şi anul trecut au apărut neadevăruri legate de abdicarea Regului Mihai sau că nici acum lumea nu ştie dacă Regele Mihai a plecat cu un tren încărcat cu bogăţii, o informatie falsă propagată de comunişti încă din 1948. Vom încerca să lămurim multe alte aspecte legate de Coroana Română, vom readuce istoria susţinută de dovezi şi mărturii”, promite Camelia Csiki, unul dintre cei patru realizatori ai emisiunii Ora Regeluide la TVR 1.

La Ora Regelui, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În emisiune apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori precum şi analişti români şi străini. De asemenea, vor  fi ilustrate cele mai semnificative şi mai prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii.

Sâmbătă, 14 iulie 2012, în a doua ediţie Ora Regelui, realizatorul Bogdan Şerban Iancu propune prima parte a documentarului „Exilul istoriei”, care tratează relaţia tensionată şi ambiguă a politicului românesc faţă de Majestatea Sa în cele două decenii de la evenimentele din decembrie 1989. Şi tot sâmbătă, 14 iulie, despre tradiţia reînviată a conferirii decoraţiilor regale. Care sunt medaliile şi ordinele regale, personalităţile care merită decorate şi care este protocolul conferirii lor? Casa Majestăţii Sale Regele Mihai I are, în structura sa, un Departament al Decoraţiilor Regale, care, în prezent, este servit de un cancelar şi un ofiţer.

Emisiunea Ora Regeluieste realizată de o echipă de patru profesionişti ai TVR:realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Cristina Ţilică.

Sursa:http://www.tvr.ro