„Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon. Un minunat manuscris din vremea lui Ştefan cel Mare“
În cadrul proiectului “Exponatul lunii”, Muzeul Naţional de Istorie a României anunţă deschiderea, în data de 27 iulie a.c., a micro-expoziţiei „Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon. Un minunat manuscris din vremea lui Ştefan cel Mare“, la sediul muzeului din Calea Victoriei nr.12.
Micro-expoziţia se referă în mod special la un manuscris comandat de Ştefan cel Mare şi copiat la mănăstirea Putna de ieromonahul Spiridon, finalizat la data de 23 aprilie 1502, fiind apoi donat de voievodul şi domnul moldav ctitoriei sale (zidită la 1498) cu hramul „Naşterii Sf. Ioan Botezătorul“ a curţilor domneşti din Piatra Neamţ. Monahul Spiridon a fost unul din caligrafii şi miniaturiştii destoinici, formaţi la centrul cultural din cadrul mănăstirii Putna. Acest minunat exemplar este scris pe pergament vitelin, „având câte 20 de rânduri pe pagină, în semiuncială măruntă;patru frontispicii frumoase, motive geometrice în aur şi culori şi, pe câte o pagină întreagă, chipul fiecărui evanghelist, pe fond auriu“. Ortografia este de redacţie medio-bulgară.Manuscrisul a făcut parte din inventarul tezaurului istoric al României care a luat drumul Rusiei ţariste în 1917, de unde s-a întors, în 1956, împreună cu o parte a valorilor istorice şi arheologice.La sfârşitul tetraevanghelului, pe penultima filă, numerotată cu nr. 271, în registrul inferior, se găseşte textul original de danie, din cadrul ramei de chinovar:„Binecinstitorul Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, care tânjind după dragostea şi iubitor al cuvintelor lui Hristos fiind, cu râvnă a dat şi s-a scris şi s-a ferecat acest Tetraevanghel şi l-a dăruit spre rugă sieşi şi doamnei lui, Maria, şi copiilor lor, în biserica din curţile sale cele de pe Bistriţa, unde este hramul Naşterii Cinstitului şi Slăvitului Prooroc Înainte Mergătorul şi Botezătorul Ioan, al domniei sale an 40 şi al şaselea curgător. Şi s-a sfârşit cu mâna mult păcătosului, nevrednicul ieromonah Spiridon, în Mănăstirea Putnei, în anul 7010 <1502>, luna aprilie, 23 de zile”.Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon este încă prilej de evocare a personalităţii şi epocii marelui voievod şi domn al Moldovei, Ştefan cel Mare, şi o dovadă a înfloririi artei miniaturale în cadrul şcolii mănăstireşti de la Putna.Micro-expoziţia este deschisă în perioada 27 iulie – 27 august a.c. şi poate fi vizitată de miercuri până duminică între orele 10.00 – 18.00, în Holul Central al Muzeului Naţional de Istorie a României din Calea Victoriei nr. 12.