Teatrul vocal, în varianta newyorkeză a "extratereştrilor" Voca People, în premieră în România
Trupa "extratereştrilor" Voca People, prezentă în premieră în România, va susţine o serie de reprezentaţii artistice începând de miercuri şi până duminică, la sediul ArCuB din Capitală, în care vor interpreta într-o manieră proprie "muzica din ultimii 400 de ani, de la Mozart la Michael Jackson".
Cei opt performeri au demonstrat că arta lor pendulează cu succes între teatru şi musical, în "avanpremieră", marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată la ArCub.
Conceptul de "teatru vocal"-o trupă care cântă live şi acapela-le aparţine, iar reprezentaţiile lor sunt însoţite întotdeauna de sunetele emise de trei dintre personaje, care au capcitatea de a imita atât de bine unele intrumente, încât creează impresia unui acompaniament muzical.
"Se încearcă stabilirea unei comuniuni numai cu ajutorul sunetului. Aceasta este ideea principală a proiectului", a spus Shai Fishman, directorul muzical, compozitorul şi aranjorul Voca People, în cadrul conferinţei de presă.
Folosindu-se de gesturi, mimică, dar, mai ales de muzică, Voca People organizează spectacole în care esenţială este interacţiunea cu publicul. De aceea, scena este pentru cei opt artişti doar "rampa de aterizare şi de lansare către planeta de provenienţă, Voca", în timp ce locul de desfăşurate este alături de public.
"Extratereştii" Voca interpretează în manieră proprie "muzica din ultimii 400 de ani, de la Mozart la Michael Jackson", improvizaţia fiind esenţială în cazul lor.
"Pentru un cântec pe care vreau să îl aranjez ştiu exact de ce am nevoie. Însă, când vreau să improvizez, mă duc la căpitan (liderul trupei Voca People, Beat On, n.r.) şi îi cer nişte ritmuri, apoi intervine Scratcher ("percuţionistul" trupei, cel care imită tobe şi alte elemente de percuţie, n.r.) şi, treptat, se naşte improvizaţia", a spus Fishman.
Artiştii Voca People sunt cunoscuţi doar cu numele de scenă-Beat On ("comandantul navei Voca", expert în tobe, instrumente de percuţie şi efecte sonore şi admirator al trupei Beatles), Tubas ("bucătarul-şef al navei", cântă cu vocea, dar imită şi bassul, trei tipuri de chitară şi cimpoiul şi este fan Luciano Pavarotti), Scratcher ("ocupă funcţia de translator şef al navei", este specialist în "zgâriat", tobe, percuţie, efecte sonore şi îl apreciază pe Michael Winslow, ofiţerul trăznit din "Academia de poliţie"), Alta (este "biologul navei Voca", cântăreaţă alto, chitare, viori şi trompete şi pasionată de balet artistic), Mezzo (este locator şi în trupă cântă cu vocea, percuţie, chitară şi viori), bari Tone (este, aşa cum arată şi numele, briton, dar interpretează şi chitare, percuţie, saxofon, cimpoi, este antrenorul de fitness al echipei şi admiratorul trupei Jackson Five), Tenoro (este vocea-tenor de la Voca, tehnicianul însărcinat cu depistarea surselor de energie muzicală şi fan Briteny Spears) şi Soprana ("medicul de familie al Navei", specialistă în percuţie, trompete, cimpoaie şi vioară şi care apreciază coloana sonoră a filmului "Al cincilea element").
Lansată în 2009 printr-un filmuleţ posta pe YouTube, care a devenit imediat viral, trupa Voca People a susţinut peste 3.000 de reprezentaţii în 30 de ţări de pe 5 continente. Prestaţia artiştilor care îşi exprimă vârsta în ani galactici se apropie mai mult de genul musical, conceptul pe care se bazează Voca People fiind dezvoltat "pentru a face oamenii să se simtă bine".
"Faptul că nu vorbesc ajută la concentrarea asupra muzicii şi a cât de importantă este ea pentru viaţa noastră", a mai spus Fishman.
Lior Kalfo este creatorul, producătorul şi directorul artistic al trupei. El este un cunoscut actor de comedie, cu multe premii în palmares. Este co-scenarist al serialului de succes "Comedy Store"-unul dintre cele mai populare seriale tv de comedie din Israel, având peste 100 de episoade, premiat cu "Albumul de Aur" şi "Antena Europeană de Aur" pentru cel mai bun serial de comedie.
La început, proiectul Voca People a fost doar o idee năstruşnică a lui Kalfo-având un format foarte diferit. Lior a gândit acest proiect timp de 4 ani, primele repetiţii fiind demarate în februarie 2009. Astfel, primul videoclip Voca People, lansat pe YouTube în aprilie 2009, s-a bucurat de un succes fulminant-site-ul fiind accesat de peste 5 milioane de oameni din întreaga lume. În mai puţin de 4 luni, trupa a devenit un fenomen muzical unic.
Shai Fishman este regizor, compozitor şi director muzical al trupei. Muzica a avut şi are un rol principal în cariera sa:a compus muzică de film, teatru, televiziune şi o serie de producţii multimedia. Semnează coloana sonoră a unor spectacolele din cele mai importante teatre din Israel şi este compozitor şi producător a numeroase show-uri tv de succes.
Conceptul spectacolului se bazează atât pe talentul interpreţilor cât şi pe o poveste pe cât de simplă, pe atât de atractivă:după un mileniu de călătorii în spaţiu, oamenii Voca învaţă muzica şi obiceiurile terestre cu ajutorul publicului. Ei explorează universul sonor al melodiilor interpretate de-a lungul timpului de:ABBA, Queen, John Lennon, Madonna, Michael Jackson, Glenn Miller, George Michael, Spice Girls, precum şi pe cel al creaţiilor clasice ale marilor compozitori:Mozart, Brahms, Bach, Beethoven, Bizet, Händel, Rossini şi Carl Orff-un total de peste 70 de piese muzicale.
Reprezentaţiile celor de la Voca People vor avea loc la Sala ArCuB, în zilele de 31 octombrie, 1 noiembrie şi 2 noiembrie, de la ora 20.00, precum şi pe 3 noiembrie şi 4 noiembrie, de la ora 18.00 şi de la ora 21.00.
Biletele în valoare de 150 de lei şi 120 de lei, pot fi achiziţionate de la casa de bilete a ArCuB, în reţeaua Eventim, în reţeaua Bilete.ro şi online pe bilete.arcub.ro, www.eventim.roşi www.bilete.ro.
sursa:http://www.mediafax.ro