«Submarinul», o poveste despre supraviețuire, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial / VIDEO
O poveste despre supraviețuire și alegeri dificile, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, „Submarinul” („Das Boot”) este un nou serial în opt episoade filmat în Germania, Franța, Cehia și Malta. Serialul este inspirat de romanul lui Lothar-Günther Buchheim, publicat în 1973, și de filmul din 1981, regizat de Wolfgang Petersen, ambele cu același nume.
Acțiunea serialului „Submarinul” se desfășoară după încheierea poveștii peliculei faimoase din 1981. Însă, serialul de televiziune nu este un „remake” sau un „sequel”, ci o poveste nouă, care se desfășoară la un alt nivel, cu o nouă navă, un nou echipaj, o nouă misiune.
În toamna anului 1942, în Franța aflată sub ocupație, submarinul U-612 este gata de prima sa misiune, alături de tânărul său echipaj și de noul comandant, Klaus Hoffmann (interpretat de Rick Okon). Cei 40 de tineri se luptă însă cu claustrofobia și condițiile grele ale vieții pe submarin – personalitățile lor sunt împinse la limită, în timp ce tensiunile cresc, iar loialitatea începe să se piardă.
În același timp, în La Rochelle, lumea lui Simone Strasser (Vicky Krieps) este dată peste cap. Sora unui membru al echipajului submarinului U-612, Simone este o tânără germană, născută și crescută în Alsacia franceză, proaspăt angajată ca traducătoare pentru Marina Germană. Dornică să-și demonstreze loialitatea față de Germania, ea începe să pună totul sub semnul îndoielii, după ce descoperă că fratele ei, Frank Strasser (Leonard Scheicher), are o legătură suspectă cu un grup al Rezistenței franceze, condus de misterioasa Carla Monroe (Lizzy Caplan).
Serialul explorează, din perspectivă germană, vârtejul emoțional amețitor din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și realitățile brutale cu care se confruntă cei ce trăiesc acest conflict parcă tot mai lipsit de sens.
O producție cu un buget de 32,8 de milioane de dolari, „Submarinul” este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de televiziune germane din ultimii ani. Serialul are o distribuție internaționale de excepție, ce îi include pe: Vicky Krieps, Lizzy Caplan, Tom Wlaschiha, Vincent Kartheiser, James D’Arcy, Thierry Frémont și Rick Okon.
Difuzat de Epic Drama, serialul „Submarinul” va avea premiera românească pe 26 noiembrie, la numai trei zile după premiera germană, și va fi difuzat în fiecare zi de luni, câte două episoade consecutiv (de la orele 22:00 și 23:00).