Se lansează proiectului ARTmobile jpeg

Se lansează proiectului ARTmobile

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 6 octombrie 2016

Vă invităm să participaţi la conferința de presă care marchează lansarea proiectului ARTmobile, realizat de Muzeul Național de Artă al României cu sprijinul Fundației Orange.

Conferința de presă va avea loc miercuri, 12 octombrie 2016, ora 11.00, în Galeria Națională a Muzeului Național de Artă al României (Calea Victoriei 49 – 53).

Vor lua cuvântul:Călin Stegerean, Directorul MNAR, Dana Deac, Președintele Consiliului Director al Fundației Orange. Vor fi prezenți, de asemenea, reprezentanți ai diferitelor categorii de beneficiari ai proiectului.

MNAR își propune facilitarea accesului la informația cu caracter cultural pentru publicul larg, inclusiv pentru persoanele cu deficienţe senzoriale. Descrieri audio, dramatizări, diagrame tactile și filme în limbaj mimico – gestual constituie resurse importante pentru iubitorii de artă, pentru educatori, precum și pentru elevi. Acestea se vor regăsi curând pe noul sitewww.mnar.arts.ro ce va oferi vizitatorilor de toate vârstele, posibilitatea de a lua un prim contact cu lucrări de valoare din colecțiile muzeului într-un mod simplu, prietenos.

Prin integrarea diferenţiată a noilor tehnologii, MNAR răspunde nevoilor specifice tuturor categoriilor de beneficiari – copii, adolescenți, adulți, profesori din școli speciale, precum şi membrii ai unor asociații cu preocupări în domeniu. Astfel, Muzeul Național de Artă al României își continuă misiunea de a facilita și de a îmbunătăți în permanenţă accesul la educație prin cultură.

                „Prin proiectul ARTmobile ne dorim să facilităm interacțiunea directă a muzeului cu persoanele cu deficiențe de vedere și de auz oriunde s-ar afla ele.” Călin Stegerean, Director General al MNAR          

Vă rugăm să confirmați participarea la eveniment până marți, 11 octombrie, ora 17.00, la adresacomunicare@art.museum.ro sau la numărul de telefon 021 314 81 19.