Scrisoarea de dragoste a lui Tarantino către L A  ul anilor ’60 jpeg

Scrisoarea de dragoste a lui Tarantino către L.A.-ul anilor ’60

📁 Recomandări de film
🗓️ 26 august 2019

„Scrisoarea de dragoste a lui Tarantino către L.A.-ul anilor ’60”. Aşa se poate numi, în linii mari, ultimul şi cel de-al nouălea film al renumitului regizor Quentin Tarantino. Cu o distribuţie de milioane – Brad Pitt, Leonardo DiCaprio, Al Pacino sau Margot Robbie –, filmul "Once upon a time in Hollywood" întoarce clepsidra şi ne poartă înapoi în timp, până la finalul Epocii de Aur a universului cinematografic american.

Pentru Tarantino, acesta este un film de excelenţă, unde îşi foloseşte din abundenţă cultura cinematografică, dar şi stilul ciudat şi distorsionat. Este povestea lui Rick Dalton, un actor mediocru care mai toată viaţa a jucat în seriale tv. Încercarea sa de a trece de la sitcom la film a eşuat lamentabil în 1969. Destinul său este reprezentativ pentru actorii americani care şi-au lansat cariera în Hollywoodul clasic, dar care nu au reuşit să ţină pasul cu vremurile. Dalton îşi petrece timpul cu Cliff Booth, dublura sa, care îi făcea cascadoriile – o relaţie inspirată de cea dintre Burt Reynolds şi Hal Needham.

Partea istorică se împleteşte (şi) de această dată cu partea sângeroasă, abordarea fiind specifică lui Tarantino. În scenariu este inclus evenimentul care a marcat sfârşitul anilor ’60: asasinarea familiei Tate, inclusiv a tinerei actriţe Sharon Tate, de către secta Familia Manson. Cum a răsucit Tarantino firul poveştii în "Once upon a time in Hollywood", puteţi afla din 16 august.

Acest articol a fost publicat în numărul 211 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 august – 14 septembrie 2019, și în format digital pe paydemic.com.

Cumpără Acum

coperta august jpg jpeg