Sărbători în sat... la şosea!
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează până pe 13 decembrie 2015, la sfârşit de săptămână, ateliere educative pentru cei mici, sub genericul "Sărbători în sat...la Şosea!"
Proiectul face parte din programul Vacanţă la Muzeul Satului şi este dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 14 ani oferindu-le posibilitatea, prin participarea la ateliere de creaţie, să cunoască atât obiceiuri legate de sărbătorile din calendarul popular, cât şi din tainele meşteşugurilor tradiţionale.
Prin activităţi creative, copiii vor intra în atmosfera Sărbătorilor de iarnă, învăţând să facă sorcove, decoraţiuni de pom, felicitări de Crăciun şi Anul Nou, colăcei, să orneze turtă dulce sub îndrumarea meşterilor populari, dar şi frumoasele colinde Sorcova vesela, Florile Dalbe, Steaua sus răsare etc. „La gura sobei” din „Căsuţa cu poveşti” copiii vor asculta si tâlcui minunate poveşti, snoave şi ghicitori.
Se apropie cu paşi repezi iarna şi satul românesc se va împodobi cu frumoase obiceiuri. Haideţi să le cunoaştem şi noi şi să ne pregătim aşa cum se cuvine, la Muzeul Satului, locul minunat unde spiritul tradiţiei dăinuieşte peste timp!
Atelierele se vor desfăşura sâmbăta şi duminică, începând cu ora 10.00. Preţul pentru participare este 20 lei/persoană/atelier (include materiale şi uneltele necesare atelierelor de creaţie).