Sărbătoreşte Dragobetele la Muzeul Cotroceni
Muzeul Naţional Cotroceni vă invită vineri, 24 februarie, să celebraţi Sărbătoarea Dragobetelui la Palat, într-un loc de poveste.
Sărbătoarea Dragobetelui este specifică poporului român şi face parte din credinţa în reînnoirea ciclică a lumii, în fertilitate şi renaşterea naturii primăvara.
Cu acest prilej, în ziua Dragobetelui, cuplurile de vizitatori, doamnă-domn, vor plăti un singur bilet pentru intrarea în muzeu.
Având în vedere simbolistică sărbătorii, vizitatorii care ne vor trece pragul vor avea acces în turul clasic de vizitare şi la expoziţia "Semne din lada cu zestre", a artistului plastic Vasile Pop Negreşteanu. Expoziţia este deschisă în spaţiile medievale, spaţii din secolul al XVII-lea şi include picturi în ulei, precum şi obiecte de avangardă definitorii pentru o nouă etapă care îl repoziţionează pe artist din zona figurativului în cea a abstractului simbolic, tradiţional.
Pentru a participa la turul clasic ne puteţi contacta la numărul de telefon-021 317 31 07-Serviciul Programări, ne puteţi trimite un email la adresa vizitare@muzeulcotroceni.ro sau vă puteţi înscrie online accesând formularul de pe pagina oficială a Muzeului Naţional Cotroceni-www. muzeulcotroceni.ro.