Săptămâna Brâncuși la MNAR
Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.
Fotografiile din prima secțiune sunt imprimate după clișeele realizate în epocă de Ștefan Georgescu-Gorjan, inginerul care a coordonat lucrările de realizare și instalare a ansamblului monumental de la Târgu-Jiu. Celelalte fotografii provin dintr-o donație din anul 2006 a Centrului Pompidou din Paris și sunt imprimate după clișeele originale realizate de sculptorul român.
Expoziția va fi deschisă în Sălile Kretzulescu cu program de vizitare și în zilele de luni și marți între orele 10-18, în cadrul programului Nocturnă muzeală de sâmbătă 25 februarie, cu acces până la orele 22, iar accesul este gratuit în calendarul anunțat.