Regizoarea Anca Miruna Lăzărescu la festivalul „espressofilm“ din Viena jpeg

Regizoarea Anca Miruna Lăzărescu la festivalul „espressofilm“ din Viena

Festivalul internaţional de film de scurtmetraj espressofilmşi Institutul Cultural Român de la Viena organizează în data de 1 august de la ora 21.30 o seară dedicată regizoarei Anca Miruna Lăzărescu. Proiecţia celor trei scurtmetraje va fi urmată de un dialog între Anca Miruna Lăzărescu şi Daniela Ingruber.

A 5-a ediţie espressofilm se desfăşoară în perioada 10 iulie – 29 august şi cuprinde trei secţiuni:

  • ge.stellt – are ca subiect central forţa cinematografiei şi schimbările pe care filmele le pot genera în societate
  • rollen.wechsel – promovează prezenţa feminină în cinematografie
  • stamm.tisch – prezintă filme de scurtmetraj ale regizorilor austrieci

Cele trei filme regizate de Anca Miruna Lăzărescu incluse la secţiunea rollen.wechsel sunt:Apele Tac(Silent River), Germania-România (2011), Es wird einmal gewesen sein(Va fi fost odată), Germania (2009) şi Bucureşti-Berlin, Germania-România (2005).

Proiecţiile şi evenimentele conexe din festival au loc în fiecare joi şi vineri în grădina Muzeului de Etnografie din Viena (Volkskundemuseum, Laudongasse 15-19, 1080 Viena).

Programul festivalului poate fi vizualizat prin accesarea următorului link:

http://espressofilm.at/wb/pages/de/programm/discipline-of-do-easy-107.php

Intrarea este liberă la toate evenimentele.