Regele Leu  Noblesse oblige jpeg

Regele Leu. Noblesse oblige

Regele Leu revine pe marile ecrane. La 25 de ani de la apariţia desenului animant, Disney pune din nou reflectoarele pe viaţa animalelor din Africa, pe legătura indestructibilă cu tradiţia şi strămoşii.

„Cercul vieţii” se deschide iarăşi peste regatul junglei africane. Rafiki, babuinul şaman din Pride Lands, îl prezintă supuşilor pe micul prinţ, Simba – nume ce, în limba swahili, se traduce prin leu. Simba învaţă de la tatăl său, regele Mufasa, că regatul lor se întinde atât cât cuprinde soarele şi că în viitor toate animalele vor fi în grija lui. Aceste lecţii, Simba avea să le ţină minte şi să le aplice mai devreme decât plănuia, căci Scar, unchiul său, i-a întins o capcană lui Mufasa pentru a-l omorî şi a-i lua locul pe tron.  

Simba îşi petrece copilăria departe de regat şi de mama sa, regina Sarabi. Este crescut de cei doi prieteni simpatici, Timon şi Pumba, de la care învaţă să fie un lider apropiat de poporul său. După ceva timp, Simba se reîntâlneşte cu Nala, prietena lui din copilărie, care îl anunţă că animalele din regat o duc rău sub tirania lui Scar şi că este momentul să se întoarcă şi să îşi revendice tronul.

Cine nu cunoaşte aventura tânărului rege al junglei are acum ocazia de a trăi emoţiile lui Simba şi ale prietenilor săi, din 19 iulie, la toate cinematografele din ţară. Pelicula este o adaptare realistă, cadru cu cadru, a animaţiei Regele Leu. Nici celebra coloană sonoră Disney nu va lipsi, iar distribuţia este una de zile mari, în rolurile principale fiind Donald Glover (cunoscut drept Childish Gambino) şi Beyonce. Aşadar, hakuna matata!

Acest articol a fost publicat în numărul 210 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de difuzare a presei, în perioada 15 iulie – 14 august 2019, și în format digital pe paydemic.com.

H 210 simpla png png