Regele a murit, trăiască Regele!
Expoziția temporară "Regele a murit, trăiască Regele!" marchează împlinirea unui secol de la moartea lui Carol I, primul rege al României, și tot atât de la urcarea pe tron a regelui Ferdinand I. Proiectul expoziţional este organizat de Muzeul Naţional de Istorie a României, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național Peleș și Muzeul Național Cotroceni, sub egida Ministerului Culturii din România.
În cadrul expoziției vor fi prezentate cele mai importante momente ale celor două domnii, dar și aspecte ale vieții particulare ale primilor doi suverani ai României sau ale realizărilor acestora în vederea modernizării țării în perioada 1866-1927. Expoziția se va deschide la finalul lunii octombrie în Holul Central al muzeului din Calea Victoriei nr.12 şi va putea fi vizitată până în luna martie 2015.