Proiecții lunare de filme documentare la Muzeul Național de Artă al României

Proiecții lunare de filme documentare la Muzeul Național de Artă al României

📁 Recomandări de film
Autor: Redacția
🗓️ 1 martie 2024

Muzeul Național de Artă al României (MNAR), în parteneriat cu Happy Cinema, vă invită în perioada martie-decembrie 2024 la o serie de proiecții lunare de filme documentare de artă spectaculoase în Sala Auditorium a MNAR (intrarea Str. Știrbei Vodă nr. 1).

Parteneriatul dintre Muzeul Național de Artă al României și Happy Cinema oferă publicului unui spațiu alternativ dedicat proiecțiilor de film, așa cum este Sala Auditorium, în contextul peisajului cultural bucureștean iubitor de astfel de evenimente, informează MNAR.

Programul acestor proiecții este următorul:

  • Titian. The empire of color (2022, 53 min.), vineri 15 martie 2024, ora 19.00
  • Jeff Koons. A Private Portrait (2023, 80 min.), vineri 5 aprilie 2024, ora 19.00
  • Easter in Art (2023, 80 min.), vineri 26 aprilie 2024, ora 19.00
  • Munch. Love, ghosts and lady-vampires (2022, 90 min.), vineri 10 mai 2024, ora 19.00
  • Borromini and Bernini. A Challenge for Perfection (2023, 102 min.), vineri 7 iunie 2024, ora 19.00
  • Vermeer The Greatest Exhibiton (2023, 90 min.), vineri 19 iulie 2024, ora 19.00
  • Exhibition on Screen: Klimt and The Kiss (2023, 90 min.), vineri 9 august, ora 19.00
  • Exhibition On Screen: Pissarro: Father of Impressionism (2022, 90 min.), vineri 20 septembrie 2024
  • Exhibition On Screen: The Danish Collector - Delacroix To Gauguin (2021, 90 min.), vineri 4 octombrie 2024
  • Sunflowers. The mistery of Van Gogh’s greatest artworks (2022, 85 min.), vineri 8 noiembrie 2024, ora 19.00
  • Exhibition on Screen: Raphael Revealed (2020, 90 min.), vineri 6 decembrie 2024, ora 19.00

Biletele se pot achiziționa online pe site-ul Happy Cinema, la prețul de 30 lei. Filmele sunt în limba engleză, cu subtitrare în limba română.

Inaugurat ca secție a Muzeului Național de Artă al României în toamna anului 1995, în corpul Știrbei al muzeului, Auditoriumul este dotat cu echipamente tehnice performante, ce permit organizarea de concerte, vizionări de filme, simpozioane, conferințe internaționale.