Programul României la Festivalul EUROPALIA va fi anunţat la Palatul Egmont din Bruxelles jpeg

Programul României la Festivalul EUROPALIA va fi anunţat la Palatul Egmont din Bruxelles

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 6 iunie 2019

Ediţia a 27-a a Festivalului EUROPALIA, care va începe la 1 octombrie 2019 şi în cadrul căreia România are în premieră statut de invitat de onoare, va fi anunţată pe 6 iunie 2019, la ora 11.00, la Palatul Egmont din Bruxelles, sediul Ministerului belgian de Externe.

Evenimentul va avea loc în prezenţa ministrului belgian al Afacerilor Externe, Didier Reynders, a ministrului român al Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a preşedintelui EUROPALIA International, Contele Jacobs de Hagen, şi a preşedintelui Institutului Cultural Român (ICR), Liliana Ţuroiu.

Koen Clement, manager general al EUROPALIA International, va face un istoric al celor 50 de ani de când există Festivalul iar prezentarea programului artistic va fi făcută de Dirk Vermaelen, director artistic al EUROPALIA International, informează un comunicat al ICR.

Opera lui Constantin Brâncuşi, cel mai influent sculptor al secolului al XX-lea, va fi în centrul atenţiei printr-o serie de evenimente. De altfel, introducerea expoziţiei „Brâncuşi” va fi expusă de istoricul de artă Doina Lemny în calitatea sa de curator.

De asemenea, în cadrul conferinţei de presă Horia Barna, director artistic EUROPALIA România, va prezenta programul evenimentelor cinematografice şi de literatură din cadrul festivalului.

Prezenţa României la EUROPALIA 2019 ROMÂNIA, în perioada octombrie - ianuarie 2020, este asigurată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Secretariatul General al Guvernului, cu aportul logistic al ICR Bruxelles.

******

Festivalul Internațional de Arte EUROPALIA este unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume și este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, organizată o dată la doi ani, sub patronajul Familiei regale a Belgiei, la Bruxelles și în zonele învecinate, inclusiv în alte ţări - Regatul Unit al Marii Britanii, Franţa, Olanda, Luxemburg și Germania. Europalia acoperă, pe o rază de 400 km, cu un public potențial de 50 de milioane de persoane.

Festivalul a debutat în 1969 și are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală. Publicul celor mai ample ediții de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, majoritatea veniți din afara Belgiei. Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).

Institutul Cultural Român (ICR) a preluat, în conformitate cu prevederile OUG nr. 16/2018, pregătirea și organizarea implementării proiectelor specifice participării României.

Alături de ICR, Ministerul Afacerilor Externe asigură sprijin și facilitează cooperarea pe diverse planuri, iar Ministerul Culturii și Identității Naționale sprijină demersurile de implementare a evenimentelor culturale, facilitează eliberarea de avize sau autorizații pentru exportul temporar de artă din România.

Astfel, participarea României la EUROPALIA 2019 este pregătită sub coordonarea unui Grup de lucru format din câte un reprezentant, la nivel de secretar de stat sau director general/director, din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, condus de reprezentantul Institutului Cultural Român.

De asemenea, pe durata pregătirii și desfășurării FestivaluluiInternațional de Artă EUROPALIA 2019, Guvernul a decis constituirea Echipei EUROPALIA România, care va face selecția propunerilor de acțiuni și evenimente culturale relevante pentru realizarea programului cultural al României în cadrul festivalului, propuneri care vor fi supuse aprobării Comitetului director al Institutului Cultural Român.