Prima docu-dramă dedicată lui Avram Iancu, în cinematografele din România
„AVRAM IANCU – Împotriva imperiului”, prima docu-dramă dedicată „Crăișorului Munților”, a avut premiera în cinematografele din România pe 26 ianuarie.
Produs de Papa Pictures și Asociația Transilvania Art, docu-drama reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului Theo Thorn, pe baza unui scenariu realizat de acesta împreună cu Alex Molico, informează un comunicat al producătorilor peliculei.
Filmările au avut loc în perioada 9-15 octombrie 2023, în nordul județului Hunedoara, în satul tradiţional restaurat RoVillage şi în jurul localității Brad, în satele Baia de Criș, Bulzeştii de Sus și în comuna Luncoiu de jos.
„Este un film privat, un adevărat tribut adus Ardealului, de un grup de oameni naționaliști, iubitori de glie strămoșească, de istorie, de adevăr și dreptate... Este o adevărată lecție de istorie, prin care dorim să atingem atât publicul matur, cât și tinerii... viitorul țării. Așa pe hârtie toate acestea par cuvinte mari. Dar vă invit să vizionați filmul și veți vedea și înțelege mai bine la ce mă refer. De fapt cuvintele noastre sunt prea mici pentru ceea ce simțim și ce transmite acest film. Credem că «Avram Iancu – Împotriva imperiului» va fi filmul de suflet al anului 2024, anul în care marcăm 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu”, spun producătorii, Alin Panc și Sandu Pop (PaPa Pictures).
Docu-drama „Avram Iancu – Împotriva imperiului” punctează momentele care au influențat decisiv destinul lui Avram Iancu, eroul revoluționar al Transilvaniei, al României. Filmul urmărește evenimentele din perioada 1848-1872, până la moartea sa.
1848 – În plină Revoluție în Transilvania, moții răspund chemării lui Avram Iancu de a veni să apere Munții Apuseni, care se transformă într-o fortăreață. Legiunile de români resping atacurile armatei răsculaților maghiari. Deși slab echipați și fără o pregătire militară sistematizată, românii sunt dispuși la sacrificiu, însuflețiți de personalitatea lui Avram Iancu, avocatul devenit Crăișorul Munților.
În toamna anului 1848, descoperim cum era organizată tabăra Legiunii Auraria Gemina condusă de Avram Iancu. În decembrie 1848, vedem cum Avram Iancu se impune și-i convinge pe liderii românilor că „numai tactica armată va scăpa poporul de tiranie”, declanșând un șir ireversibil de evenimente, care culminează cu un fals armistițiu și cu un deznodământ neașteptat al Revoluției.
Filmul urmărește mai apoi și evenimentele de după Revoluție: negocierea armistițiului dintre români și maghiari, înfrângerea revoluției și instituirea unui regim impus de Imperiul Habsburgic, trădarea Împăratului Franz Josef, arestarea și maltratarea lui Avram Iancu, ultimii ani de viață, chinuiți de supărări, și moartea sa învăluită în mister.