ORIGINI: Simboluri culturale identitare ale României  Statui antice de daci din muzeele lumii jpeg

ORIGINI: Simboluri culturale identitare ale României. Statui antice de daci din muzeele lumii

Unde sunt dacii? Peste tot în muzeele lumii! Statuile în mărime naturală şi busturile realizate din materiale nobile care amintesc de vitejia bravului popor (“acela care a impus tribut superbei împărătese de marmură a lumii – Roma”, Mihai Eminescu), care pot fi întâlnite la Roma, Florenţa, Copenhaga, New York ori Ierusalim vor fi expuse, pe suport fotografic, în Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti!

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti vă invită joi, 28 august, ora 11.00, la un eveniment special, intitulat “ORIGINI”, care va avea loc în sala de expoziţii a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Vom rememora împreună fascinaţia romanilor pentru daci, printr-un exerciţiu de cultură şi identitate românească!

Evenimentul, organizat în parteneriat cu Asociaţia Identitate Culturală Contemporană, va aduce în atenţia pasagerilor noştri o expoziţie de fotografii cu tema “Simboluri culturale identitare aleRomâniei. Statui antice de daci din muzeele lumii”.Pe parcursul zilei, vizitatoriivor avea ocazia să se întâlnească cu personaje istorice ale civilizaţiei dacice, interpretate într-o manieră neconvenţională de actori profesionişti, vor viziona colaje din filme şi documentare istorice şi vor putea participa la o tombolă cu premii.