One World Romania 2016 png

One World Romania 2016

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 15 februarie 2016

Festivalul internațional de documentar și drepturile omului One World Romania revine în perioada 21-27 martie la București, cu cea de-a IX-a ediție. O nouă ediție care vă va aduce în atenție 60 de filme documentare – proaspete, pline de emoție, presărate pe alocuri cu cinism și cruzime, dar și cu doze mari de empatie și umor. 60 de filme au fost selectate cu grijă din cele 1111 documentare înscrise la sfârșitul anului 2015 – de aproape 4 ori mai multe înscrieri față de oricare dintre edițiile anterioare. 

Privim aceste 60 de documentare ca pe un flacon de capsule cinematografice în care spectatorii vor găsi tratament împotriva unor afecțiuni colective ale societății moderne. Sunt pastilele care îți ajută conștiința să iasă din amorțeală. 

Filmele One World Romania vă vor arăta simptomele traumatismelor suferite de lumea în care trăim, prin povești impresionante de pretutindeni. Iar după fiecare proiecție, vom vorbi despre aceste simptome, dar și despre cum putem lupta împotriva prejudecăților, despre cum putem crește vizibilitatea încălcărilor unor drepturi fundamentale ale omului, cel mai adesea trecute cu vederea. Capsulele One World Romania se eliberează fără rețetă. Consumul în cantități mari provoacă un singur efect advers, întâlnit la 95% din cazuri – viața poate părea mult mai frumoasă în urma terapiei prin film.

Mai multe informații aici: http://oneworld.ro/