Nichita Stănescu, omagiat, la 82 de ani de la naștere, la Institutul Cultural Român
Miercuri, 1 aprilie 2015, ora 18.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucuresti) va fi prezentat spectacolul aniversar Dreptul la timp, un recital inedit de poezie și flaut. Isabella Drăghici, acompaniată de Ștefan Diaconu la flaut, va recita versuri din cele mai cunoscute volume ale poetului Nichita Stănescu, de la nașterea căruia se împlinesc la 31 martie 82 de ani.
Printr-o metamorfoză în care muzicianul își asumă rolul conștiinței poetului iar actrița devine întruparea acesteia, poezia însăși, recitalul va aduce pe scenă câteva secvențe ale acestei tensiuni creatoare. Desprinse de poet sau unite cu el, poezia și muzica gândirii creatorului se împletesc într-un joc ce se constituie drept fir conducător al spectacolului. Neconvenționalul spectacular îmbină cuvântul și necuvântul, sunetul și tăcerea, mișcarea scenică și tensiunea statică, ilustrând prin secvențe înlănțuite câteva teme esențiale din lirica stănesciană:iubirea, timpul, spațiul și moartea.
Isabella Drăghici (n. 1977, Medgidia), actriță, poetă și prozatoare, este licențiată a Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. A absolvit masteratul Studii religioase – texte și tradiții la Universitatea București și este, în prezent, doctorandă a Facultății de Filosofie, Universitatea București, în domeniul Antropologia artei, cu o cercetare privind raportul dintre sacru și arta teatrală. Este autoarea unui volum de versuri, laureată a numeroase concursuri de creație literară.
Ştefan Diaconu (n.1990, Rădăuţi) a început studiul pianului la Iași, iar de la vârsta de 10 ani a studiat și flautul. A absolvit Facultatea de Interpretare, specializarea flaut, clasa prof. Ion Bogdan Ştefănescu şi Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, specializarea dirijat orchestră. Este colaborator permanent al Filarmonicii George Enescu și masterand al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, specializarea flaut. Ştefan Diaconu cântă pe un flaut Muramatsu.