Luminiţa Gheorghiu, în "Baba care ascultă Abba", la Teatrul Metropolis jpeg

Luminiţa Gheorghiu, în "Baba care ascultă Abba", la Teatrul Metropolis

📁 Istoria Teatrului
🗓️ 20 februarie 2013

Luminiţa Gheorghiu, actriţa-revelaţie din filmul "Poziţia copilului" premiat la Berlin, revine pe scena Teatrului Metropolis, pe 2 martie, în  spectacolul "Baba care ascultă Abba", regizat de Theo Herghelegiu.

După succesul de la Festivalul de la Berlin, unde filmul "Poziţia copilului", în care deţine rolul principal, a câştigat trofeul suprem-Ursul de Aur-, Luminiţa Gheorghiu se întoarce şi pe scena de la Teatrul Metropolis din Bucureşti. Spectacolul montat de Theo Herghelegiu este despre două femei care îşi retrăiesc tinereţea, pe care o asociază cu muzica formaţiei Abba.

 "Baba care ascultă Abba" va fi reprezentat pe 2 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis. În spectacolul de o oră şi 45 de minute mai joacă Emilia Dobrin, Ion Arcudeanu, Dana Voicu şi Gabriel Duţu.

"Dragostea şi râsul sunt cele mai bune leacuri pentru a putea trece cu sens prin această viaţă scurtă şi destul de complicată pentru fiecare dintre noi. Dacă Dumnezeu îţi mai face cadou şi simţul umorului, eşti salvat şi, dacă printre hohotele de râs îţi apare o lacrimă, vino să dansezi cu «Baba» şi să asculţi Abba!", spune actriţa Luminiţa Gheorghiu.

"Poziţia copilului", regizat de Călin Peter Netzer, a primit, sâmbătă seară, trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, la cea de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Totodată, vineri seara, filmul lui Călin Netzer a primit premiul criticii internaţionale-FIPRESCI (Fédération Internationale de la Presse Cinématographique) la Berlinale.

sursa: http://adevarul.ro/cultura/teatru