Licitaţie Artmark: artă şi istorie românească jpeg

Licitaţie Artmark: artă şi istorie românească

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 10 noiembrie 2016

Cea mai bună selecţie de artă contemporană din ultimii ani urmată de rarităţi de colecţie din istoria românilor. Marţi, 22 Noiembrie 2016. Athénée Palace Hilton, Ora 19.30

Licitaţia Postmodernism şi Artă Contemporană alătură nume importante din arta plastică de la începutul şi mijlocul secolului XX:de la Marcel Iancu la Dumitru Gorzo, de la Corneliu Baba la Mircea Suciu, precum şi alte nume sonore pe care le veţi descoperi singuri.

Dintre piesele “cu greutate” ale licitaţiei, lucrarea Edgerunner („Alergătorul pe muchie”) a lui Paul Neagu ne demonstrează cum oţelul sudat, topit de sensibilitatea unui artist, poate valora 50-60.000 de euro. Sculptura a participat în 1987 la expoziția Paul Neagu din Londra, organizată de prestigioasa Serpentine Gallery, dar și la expoziția retrospectivă a artistului dedicată de Muzeul Național de Artă al României în 1996-1997.

O operă cu totul inedită, pânza lui Ion Ţuculescu intitulată Jurământ (Amprente pe covor) (40.000 – 75.000 euro) poartă în sine amprentele pictorului însuşi. Tabloul a făcut parte din expoziţia retrospectivă Ion Țuculescu, București, 1967, încadrându-se în faza totemică a picturii ţuculesciene.

tutu jpg jpeg

Nu veţi putea rămâne insensibili la tainele lucrării La pyramide rouge (10.000 – 15.000 de euro) a lui Horia Damian. În 1965, pe când artistul inaugura la Galeria Stadler din Paris seria Piramidelor, Michel Tapie nota pe marginea acesteia:“În mod tradiţional, piramida este un mormânt monumental ale cărei dimensiuni exterioare şi interioare ascund taine.”

Şi peste toate cele 159 de opere contemporane, în aceeaşi zi, se aşterne istoria românilor.

Marţi seara veţi afla că ceasul lui Eminescu încă dă măsura timpului. În cadrul Licitaţiei “Istoria Românilor” va fi prezentă această piesă unicat, ceasul de buzunar ce a aparţinut lui Mihai Eminescu, cu dedicaţia ”Maestrului slovei”, din partea Junimiştilor. Preţul de pornire este de 5.000 de euro.

Licitaţia “Istoria Românilor” vă mai oferă însă o surpriză. Cea mai cunoscută reprezentare a lui Mihai Viteazul realizată în timpul vieţii sale de către Aegidus Sadeler II în 1601. Celebrul portret al lui Mihai Viteazul, pe cât de cunoscut este astăzi românilor, pe atât de ascuns a fost timp de aproape 250 de ani, descoperit de Nicolae Bălcescu împreună Alexandru Golescu în Biblioteca Regală din Paris. Gravura, de o valoare excepţională, are ca preț de pornire 2.500 de euro.

O şansă rarisimă este şi "Istoria revoluțiilor moderne din Valahia" (preţ de pornire:8.000 de euro), de Anton-Maria del Chiaro, celebrul învățat Italian ce a servit lui Constantin Brâncoveanu de sfetnic și secretar (Veneţia, 1718). Aceasta conține, între altele, gravura originală a portretului lui Constantin Brâncoveanu și al copiilor săi, realizată de Alexander a'Via.

Licitaţia se va încheia cu o piesă extrem de rară de colecție filatelică:Timbrul Cap de Bour 108 de parale (1858). Însoțit de două certificate de autenticitate, timbrul are un preţ de pornire de 9.000 de euro.

Licitaţia Postmodernism şi Artă Contemporană-marţi, 22 Noiembrie, Ora 19:30, Athénée Palace Hilton București.

Licitația “Istoria Românilor”-marţi, 22 Noiembrie, Ora 20.30, Athénée Palace Hilton București.