Lansarea albumului „Regalitatea şi Marea“ jpeg

Lansarea albumului „Regalitatea şi Marea“

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 18 ianuarie 2016

Muzeul Naţional Cotroceni, în colaborare cu Muzeul de Artă Constanţa şi Editura Monitorul Oficial, organizează marţi, 19 ianuarie 2016, orele 18.00, în Salonul Cerchez, lansarea albumului Regalitatea şi Marea, semnat de dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă Constanţa. 

Albumul va fi prezentat de către scriitorul Andrei Pleşu şi Anca Ivaşcu, redactor-şef al Editurii Monitorul Oficial.

Istoria regalităţii din România este legată de Cotroceni şi, de-a lungul timpului, Muzeul Naţional Cotroceni a organizat expoziţii având ca subiect viaţa şi activitatea personalităţilor al căror nume este legat de istoria Cotrocenilor:regele Carol I, regina Elisabeta, regele Ferdinand I, regina Maria. Evenimentele legate de promovarea cărţilor având ca subiect regalitatea s-au bucurat de atenţia publicului, iar lansarea albumului Regalitatea şi Marea, vine să continue această preocupare a Muzeului Naţional Cotroceni, de a aduce în prim plan noile cercetări asupra subiectului şi valorificarea lor prin lucrări, care să îmbogăţească percepţia societăţii despre această importantă perioadă din istoria românilor.

Potrivit autoarei, volumul se referă exclusiv la regele Carol I şi regina Elisabeta şi se concentrează în jurul proiectului regelui de a moderniza Dobrogea şi, implicit, Constanţa. „Am pornit de la ideea că revenirea Dobrogei la patria mamă a fost foarte dorită de Carol I, care considera că este foarte important ca ţara să aibă ieşire la mare. Vorbesc, în acest volum, despre tot ce s-a întâmplat în Constanţa, în Dobrogea, din punct de vedere al investiţiilor, prin deciziile Regelui, ale Guvernului şi ale prefecţilor care s-au succedat:catedrala, Moscheea Carol I, faleza, Cuibul Reginei. Cu alte cuvinte, despre planurile lui Carol I legate de dezvoltarea şi de sincronizarea Constanţei, a Dobrogei cu valorile europene”.

Dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti, secţia „Istoria şi Teoria Artei“, promoţia 1971, este doctor în istorie şi a publicat mai multe lucrări de istoria artei, antropologie urbană, imagologie şi management cultural.

afis dp regalitatea si marea cotroceni copy jpg jpeg