„Ipostaze 2”, expoziţie de artă decorativă şi sculptură la Institutul Cultural Român
Miercuri, 1 octombrie 2014, de la ora 18.00, la Institutul Cultural Român va avea loc vernisajul expoziţiei Ipostaze 2 a artiștilor Agatha Pricopescu (artă decorativă) şi Emil Pricopescu (sculptură). Evenimentul este organizat de ICR în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici.
Agatha Pricopescu, absolventă a Facultății de Artă Decorativă și Design din cadrul Universității Naționale de Arte București, a desfășurat, alături de tatăl ei, sculptorul Emil Pricopescu, o intensă activitate expoziţională, locală şi internaţională. Expoziția de la ICR cuprinde lucrări din trei serii ale artistei, intitulate Madness, Clovnii şi Balerine.
„Prin linie şi culoare am dorit să exprim o viziune raţionalistă menită să descopere sensurile de dincolo de vizibil, ale lumii pe care o scrutez mereu, căutând să înţeleg temeiurile logice ale acestei căutări în necontenita mişcare.“ – Agatha Pricopescu
„Sculpturile în lemn ale lui Emil Pricopescu comunică discret cu lucrările fiicei sale. (…) aceste sculpturi au o structură monolitică, sunt definitiv închise, compacte, îmbinarea până la contopire a părților componente fiind compensată prin linii de forță ascensionale.“ – Viorica Buica, Observator cultural.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 1-15 octombrie 2014.