Intrare gratuită la Pelișor, la 121 de ani de la inaugurare

Intrare gratuită la Pelișor, la 121 de ani de la inaugurare

📁 Muzeele României
Autor: Redacția
🗓️ 23 mai 2024

Castelul Pelișor va putea fi vizitat gratuit, vineri, 24 mai, când se împlinesc 121 de ani de la inaugurare, anunță Muzeul Național Peleș.

Castelul Pelișor a fost construit între anii 1899-1902, din dorința Regelui Carol I, ca reședință a principilor moștenitori, Ferdinand și Maria, de către arhitectul ceh Karel Liman (1855-1929), și este inaugurat un an mai târziu, la 24 mai 1903.

Castelul este parte integrantă a vastului ansamblu arhitectonic creat de regele Carol I pe valea pârâului Peleș:reședința de vară a Casei Regale, adică Peleșul, Casa Cavalerilor, Economatul, Casa Corpului de Gardă, Casa Arhitecților, Casa Grădinii, iar mai târziu, Pelișorul.

În Actul inaugural al castelului, pictat de regină pe un pergament se consemnează:“Noi, Carol I, Rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleș pentru iubiții noștri nepoți. Sfințită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă primit-am această nouă clădire, cu inima recunoscătoare și plină de dragoste. Intrat-am cu ai noștri copii, Carol, Elisaveta și Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelișor”.

La sărbătoarea inaugurării au fost prezenți, alături de monarhi și principii moștenitori, arhimandritul Nifon, ofițeri superiori ai armatei române, personalități din lumea politică și culturală, dar și numeroși localnici.