În luna mai, Sibiul găzduiește Festivalul Internațional de Jazz
În această lună, și anume între 26 și 29 mai, orașul Sibiu va găzdui Festivalul Internațional de Jazz, organizat de Fundația Sibiu Jazz Festival. În cadrul acestui eveniment, vor participa formații de jazz de peste hotare, iar evenimentul se adresează publicului de toate vârstele, fiind organizate concerte care se adresează și copiilor.
Programul va fi deschis cu un concert de muzică evreiască, în cadrul căruia cântecele tradiționale se vor împleti cu muzica jazz, concert care va avea loc joi, 26 mai, la ora 19.00. De asemenea, vor participa formații din Italia și din Ungaria, iar evenimentul se va încheia cu un recital adresat copiilor, duminică, 29 mai, la ora 15.00, prima oară când Festivalul Internațional de Jazz organiează un astfel de concert.