image

Floriile, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"

Evenimentul cultural "Vin Floriile cu soare şi soarele cu Florii", prilejuit de marea sărbătoare a creştinătăţii şi care oferă publicului vizitator o întâlnire cu meşteri populari şi artişti, va avea loc, de vineri până duminică, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".

În cele trei zile, pe aleile muzeului va fi organizat Târgul de Florii, de unde vizitatorii vor putea cumpăra cadouri pentru cei dragi, dar şi produse gastronomice specifice acestei perioade.

Sâmbătă, în intervalul orar 11,30 - 14,00, la Biserica Dragomireşti - Maramureş din cadrul muzeului este programat un atelier de ouă încondeiate şi o demonstraţie interactivă susţinută de Elena Hojda, Valeria Fercal, Cristina Niga, meşteri din Suceava.

Anul acesta, după Sfânta Liturghie oficiată duminică la Biserica Turea din Satul Nou, publicul va fi invitat la scena Dumitra unde artişti renumiţi sosiţi din întreaga ţară vor cânta şi vor dansa. Îşi vor da concursul: Maria Tănase Marin (Valea Teleajănului, Prahova) care va interpreta pricesne, solistele de muzică populară Floarea Calotă (Teleorman) şi Margareta Clipa (Suceava), Fanfara de copii din Telciu, judeţul Bistriţa-Năsăud, Grupul de copii "Ciobănaşul de la munte" (Prahova), Ansamblul folcloric "Garofiţa" (Brătăşeanca, Prahova).

Mai multe pentru tine...