Filmul "Războiul Regelui" şi lansarea volumului "Anul Regal"
Muzeul Naţional Cotroceni organizează marţi, 25 octombrie 2016, orele 18.30 în Salonul Cerchez, un eveniment de excepţie:proiecţia filmului „Războiul Regelui“ în regia lui John Florescu şi lansarea volumului „Anul Regal“ apărut în cursul anului 2016 la Editura Adenium, sub coordonarea prof. univ.dr. Daniel Şandru şi dr. Alexandru Muraru. Evenimentul este dedicat aniversării zilei de naştere a M.S. Regelui Mihai I şi se înscrie şi în seria manifestărilor legate de aniversarea a 150 de ani de la fondarea Dinastiei regale române. Volumul, prefaţat de ASR Principele Radu al României, conţine texte ce abordează aspecte privind istoria Casei Regale din România, precum şi rolul pe care aceasta l-a avut de-a lungul timpului în viaţa socială şi politică românească.