Festivalul Roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa (29-31 iulie)
Terra Dacica Aeterna va participa în perioada 29-31 iulie 2016 la prima ediție a Festivalului Roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa-In memoriam Dorin Alicu.
Asociația de Turism Retezat, beneficiară a proiectului “Descoperă destinația ecoturistică Țara Hațegului-Retezat”, finanțat de Romanian American Foundation și Fundația pentru Parteneriat, organizează la Hațeg și Sarmizegetusa (jud. Hunedoara), un eveniment de promovare a obiectivelor turistice locale.
Prima ediție a Roman Fest Ulpia Traiana Sarmizegetusa – In memoriam Dorin Alicu se va desfășura în perioada 29 – 31 iulie 2016 și își propune, prin intermediul reenactorilor Asociației Terra Dacica Aeterna, cel mai experimentat și mai mare grup de reconstituire istorică din România, să însuflețească locul în care, odinioară, se afla capitala Daciei Romane.
După deschiderea oficială ce avea loc vineri, 29 iulie, la Hațeg, în inima Destinației ecoturistice Țara Hațegului – Retezat, istoria romanilor va putea fi retrăită, timp de două zile (30 și 31 iulie), în situl arheologic de la Sarmizegetusa, printre corturi dacice și romane, tabere civile și militare, ateliere de meșteșuguri antice (ceramică, fierărie, pielărie, țesătorie, metaloplastie, prelucrare os și lemn, medicină, mozaic antic, inginerie antică, pictură pe lemn, sculptură în piatră), jocuri și demonstrații de luptă.
Evenimentul este dedicat memoriei arheologului clujean Dorin Alicu, de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, care și-a dedicat întreaga carieră profesională cercetărilor în cadrul sitului roman de la Sarmizegetusa.
Foto:Alina Bondrea
Festivalul Roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa, In memoriam Dorin Alicu, Editia I, 29-31 iulie 2016. PROGRAM
Vineri, 29 iulie 2016
20.30-Hațeg. Parada în costume antice, în centrul orașului Hațeg în scopul promovării evenimentului. Distribuirea de fluturași de promovare de către voluntari.
Sâmbătă, 30 iulie 2016
11-Sarmizegetusa. Amfiteatrul roman. Ceremonia de deschidere.
11.30-Deschiderea publică a taberelor militare și atelierelor meșteșugărești (prelucrare metal, prelucrare lemn, prelucrare os, țesătorie, mozaic, monetărie, hărți și caligrafie (Scriptoria), jocuri, metaloplastie, bucătărie (doar mostre de prezentare), întreținere echipamente, antrenamente soldați.
14. 30 – 15. 30-Tur ghidat al principalelor obiective romane ale Coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
16-Forul orașului antic. Ceremonia de întemeiere a Coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Prezintă Prof. Dr. Alexandru Diaconescu, alături de reenactorii antici.
17.30-Amfiteatrul roman. Prezentarea structurii unei legiuni romane. Demonstrații militare. Demonstrații de artilerie antică.
18 – 21 Tabără antică. Ateliere cu publicul
Foto:Alina Bondrea
Duminică, 31 iulie 2016
10.00-Deschiderea publică a taberelor militare și atelierelor meșteșugărești (prelucrare metal, prelucrare lemn, prelucrare os, țesătorie, mozaic, monetărie, hărți și caligrafie (Scriptoria), jocuri, metaloplastie, bucătărie (doar mostre de prezentare), întreținere echipamente, antrenamente soldați.
14 30 – 16-Tur ghidat al principalelor obiective romane ale Coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
16.00-Amfiteatrul roman. Ceremonia de consacratio a vexillumului Legiunii V Macedonica.
16.15 – 16.30-Amfiteatrul roman. Ultima confruntare dintre legionari, daci și sarmați.
16.45-Amfiteatrul roman. Moment surpriză.
17.00-Închiderea evenimentului.