Festivalul Filmului European ajunge la Hunedoara
Festivalul Filmului European ajunge, în premieră, la Hunedoara în perioada 29 – 31 mai.Festivalul s-a desfășurat deja la București (7-14 mai), Craiova (15-17 mai), Tîrgu Mureș (22-25 mai) și Iași (22-24 mai). Ajuns la cea de-a XIX-a ediție, Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara și Castelul Corvinilor, cu sprijinul ambasadelor şi centrelor culturale ale ţărilor europene, sub egida EUNIC.
Hunedoara este cel mai nou oraș pe harta festivalului, găzduind pentru prima oară o ediție locală a acestui eveniment de tradiție. Proiecţiile se vor desfășura pe parcursul a trei zile și vor avea loc la Casa de Cultură și la Castelul Corvinilor (în aer liber, în curtea interioară).
„Ne face o deosebită plăcere să putem oferi și în acest an o adevărată sărbătoare a cinematografiei europene. Sperăm că cinefilii se vor bucura de selecţia de filme a acestei ediţii, definită de câteva particularități:identitatea europeană, diversitatea genurilor, viziunile personale ale realizatorilor de film european, capacitatea de naște întrebări și de a îndemna la visare etc. Timp de trei zile, vă invit să luați o pauză de la efecte speciale și să vă lăsați în voia neprevăzutului din cinematografia europeană“, a declarat Liviu Jicman, vicepreședintele ICR.Selecţia festivalului propune, la Hunedoara, la fel ca în fiecare oraș de pe harta FFE, o perspectivă asupra diversităţii producţiei cinematografice europene, prezentând zece filme din nouă ţări:două producții românești foarte noi și deja foarte apreciate (Aferim!și De ce eu?) și câte un film din Polonia (Ida), Germania (Între două surori), Franța (Pasolini), Suedia (Reuniunea), Grecia (Dușmanul meu), Comunitatea Valonia-Bruxelles (Gustul coacăzelor), Austria (Fisuri în beton), Italia (Sfântul GRA).
Deschiderea festivalului va avea loc vineri, 29 mai, ora 19:00, la Casa de cultură. Seara de Gală le va oferi cinefililor hunedoreni filmul românesc Aferim!(2015). Peliculaa avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, anul acesta, iar Radu Jude a primit Ursul de Argintpentru cea mai bună regie. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu actorul Alexandru Bindea.
Este deja o tradiţie ca Festivalul Filmului European să aibă în fiecare an un ambasador onorific, invitat să regizezeclipul de promovare al festivalului, oferind astfel o viziune personală asupra caracteristicilor filmului europeanşi asupra rolului pe care acesta îl are în cinematografia mondială. Ambasadorul ediţiei de anul acesta este regizorul Tudor Giurgiu, autor a numeroaseproducţii cinematografice care s-au bucurat de mare succes, printre care lungmetrajele Legături bolnăvicioaseși Despre oameni și melci.Spotul de prezentare poate fi vizionat aici–https://www.youtube.com/watch?v=0AsRCND5ouE
Program /29 – 31 mai:Festivalul Filmului European la Hunedoara
Proiecțiile vor avea loc la Casa de cultură și Castelul Corvinilor (în aer liber, în curtea interioară). Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.La spectacolul din Seara de Gală, accesul se face pe bază de invitație.
Vineri 29 mai
19:00 Seara de Gală a Festivalului Filmului European/ Ediția Hunedoara
Aferim!/ România / 2015 / 105’
Sâmbătă 30 mai
13:30 Reuniunea/ Suedia /2013/ 86’
15:00 Pasolini/ Franța / 2014 / 86’
16:30 Între două surori/ Germania/ 2014 / 134’
19:00 Gelozia/ Grecia / 2014 / 103’
20:00 De ce eu?/ România / 2015 / 125’(Castelul Corvinilor)
Duminică 31 mai
15:00 Gustul coacăzelor/ Belgia / 2014 / 86’
17:00 Fisuri în beton/ Austria / 2014 / 106’
15:30 Sfântul GRA/ Italia / 2013 / 93’
21:00 Ida/ Polonia / 2013 / 82’(Castelul Corvinilor)