Festivalul Dacic Comidava jpeg

Festivalul Dacic Comidava

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 8 septembrie 2016

În perioada 23-25 septembrie 2016, cetatea Râșnov va fi gazda primei ediții a Festivalului Dacic Comidava, organizat de Muzeul Județean de Istorie Brașov și de Primăria și Consiliul Local al orașului Râșnov, în colaborare cu asociația de reconstituire istorică Terra Dacica Aeterna. Festivalul promite să fie eveniment de neratat pentru pasionații de istorie antică și de reconstituire istorică la cel mai înalt nivel, care vor să retrăiască istoria așa cum a fost.

Festivalul va avea loc în tabăra Terra Dacica Aeterna, instalată în curtea cetății Râșnov, acolo unde acum 2000 de ani se afla o cetate dacică, menționată în izvoarele vremii cu numele Comidava. 

Terra Dacica Aeterna a luat naștere în 2007 și a participat până acum la peste 200 de manifestări având în prim plan reconstituirea istorică. Trupa recreează aspecte civile și militare ale civilizațiilor dacică, romană și sarmată de acum aproape 2000 de ani. În prezent, asociația își are sediul central la Cluj, filiale la Deva și Sibiu și alte grupuri de membri și voluntari la Brașov, București și Constanța.  

Programul Festivalului Dacic Comidava va fi unul variat, axat pe demonstrații diverse. Cele mai attractive activități pentru public sunt luptele, așa că barbarii și romanii TDA se vor angaja în lupte demonstrative în perechi și bătălii între ambele tabere, dublate de prezetări concomitente de echipament, armament și tactici militare antice.  

13962756 1301210136563800 8835788479633783835 n jpg jpeg

O parte importantă a unui astfel de festival este cea educativă civilă, TDA oferind și în acest an spectacolul unor variate ateliere, ca acum 2000 de ani, unele dintre ele interactive, pentru copii, dar și pentru adulți. Printre acestea se numără cele de fierărie, ceramică, metaloplastie, prelucrarea pielii, lemnului, osului și cornului, țesătorie, gastronomie dacică și romană, jocuri de îndemânare, monetărie romană, mozaic, sculptură în marmură, tir cu arcul, instrucție militară dacică și romană cu publicul doritor, sub îndrumarea și supravegherea membrilor asociației. 

Festivalul Dacic Comidava dorește a deveni, încă de la prima ediție, unul dintre cele mai importante festivaluri de reconstituire istorică din România, alături de Festivalul Roman Apulum, Festivalul Cetăților Dacice și DacFest, cu un înalt grad de seriozitate și profesionalism, asigurat anul acesta de Terra Dacica Aeterna. 

13939546 1301209963230484 4687635611662205042 n jpg jpeg

Program Festival Dacic Comidava-Râșnov – 23-25 septembrie 2016

Vineri, 23 septembrie 

– activități cu copiii din școlile din Râșnov – ”Ora de Istorie Vie”

Sâmbătă, 24 septembrie 

– ora 10.30 – Deschiderea oficială. Ateliere civile și interactive – fierărie, metaloplastie, lemn, os, corn, țesătorie, ceramică, mozaic, mozaic, monetărie, hărți și caligrafie (Scriptoria), jocuri romane, gastronomie daco-romană (mostre de prezentare), întreținere echipamente, tir cu arcul, antrenamente soldați, instrucție cu doritorii din public

-ora 15.00 – prezentare echipament, armament roman, ritual înaintea luptei. Demonstrații militare. Demonstrații de artilerie romană – scorpio, onager.

-prezentare armată dacă, ritual dacic de inițiere. 

-marea bătălie daco-romană – asediul roman al Comidavei.

-16.30-19.00-ateliere

-ora 21.00-rugul lui Zamolxe/arderea pe rug a unei căpetenii dacice, cu ritualul aferent

Duminică, 25 septembrie 2016 

– ora 11.00 – Ateliere civile și interactive-fierărie, metaloplastie, lemn, os, corn, țesătorie, ceramică, mozaic, mozaic, monetărie, hărți și caligrafie (Scriptoria), jocuri romane, gastronomie daco-romană (mostre de prezentare), întreținere echipamente, tir cu arcul, antrenamente soldați, instrucție cu doritorii din public

-ora 15.00 – marea confruntare finală între daci și romani 

-ora 16.00 – ateliere civile

-ora 18.00 – închiderea oficială. 

Copyright poze Alina Bondrea