Festivalul cetăților antice dobrogene
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează începând cu data de 29 iulie, pe parcursul a cinci săptămâni, un amplu eveniment cultural cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la instaurarea administrației românești în Dobrogea.
„Festivalul cetăților antice dobrogene“, așa cum a fost el denumit, le va oferi ocazia constănțenilor, dar și turiștilor aflați pe litoralul românesc, de a descoperi într-o manieră unică și originală câteva elemente definitorii din istoria regiunii dintre Dunăre și Marea Neagră, informează un comunicat al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Văzută drept un teritoriu cosmopolit și unic în România zilelor noastre, Dobrogea este recunoscută în special pentru diversitatea culturală și etnică care i-au marcat întreaga existență, dar și prin arealele geografice diverse sau dezvoltarea economică și socială. Acestea vor fi de altfel și elementele definitorii ale evenimentului, în jurul lor urmând a se desfășura cele cinci activități din cadrul „Festivalului cetăților antice dobrogene“.
Potrivit calendarului, fiecare dintre aceste activități va avea loc la sfârșitul fiecărei săptămâni din intervalul 29 iulie – 27 august, de fiecare dată într-un alt areal atent selectat dintre obiectivele administrate de către Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Cele cinci cetăți incluse la această ediție a „Festivalului cetăților antice dobrogene“ sunt Capidava (29 iulie), Histria (5 august), Tropaeum Traiani (11-13 august), Ulmetum (19 august) și Sacidava (26-27 august). Printre manifestările organizate în cadrul fiecareia dintre cele cinci etape se numără vizitarea cetăților, spectacol de dansuri tradiționale, teatru antic, proiecție de film artistic tematic, degustări de produse culinare locale și de vinuri de origine dobrogeană, ateliere de ceramică, târguri de promovare a producătorilor locali, treasure hunting sau concursuri de cultură generală și de fotografie.
La acestea se adaugă și o serie de evenimente care vor avea loc exclusiv în weekendul dedicat cetății Tropaeum Traiani din comuna Adamclisi, în perioada 11-13 august. Pe durata celor trei zile, organizatorii vor pregăti special pentru cei care vor lua parte la eveniment o cazarmă antică romană, precum și un show laser care va pune Monumentul Triumfal de la Adamclisi, grație unor proiecții de mari dimensiuni, într-o lumină și ipostază unice până în acest moment. De asemenea, o echipă de dansatori profesioniști va oferi un spectacol pirotehnic special conceput cu această ocazie, urmând ca sâmbătă, 12 august, să aibă loc și un concert live susținut de o trupă consacrată din România.
Obiectivul general al proiectului este de a evidenția diversitatea posibilităților de dezvoltare culturală, socială și economică de care dispune județul Constanța. De asemenea, se urmărește atragerea atenției asupra stării în care se află aceste obiective istorico-arheologice, unele necesitând lucrări de reabilitare și restaurare, pentru a deveni astfel un factor activ în dezvoltarea comunității locale, dar și în dezvoltarea sustenabilă a turismului cultural la nivel general.